A fost prezentată forma finală a viitoarei arene “Ion Oblemenco”

4
473

La Primăria Craiova, edilul Lia Olguţa Vasilescu, reprezentanţii CNI şi ai firmei care s-a ocupat de proiectul arenei “Ion Oblemenco” au prezentat ultimele detalii despre stadion şi o simulare a construcţiei care va începe peste o lună. Faţă de proiectul prezentat anterior, s-au corectat tribunele, s-a remodelat acoperişul, s-au ajustat recăile de acces şi s-a configurat zona de promenadă din preajma arenei. Bănia va avea astfel până la finalul anului viitor “un stadion prietenos şi uşor de utilizat”. După costurile de construcţie, noul stadion este cea mai importantă investiţie din Craiova de la revoluţie.

Bugetul alocat pentru anul acesta, de 45 de milioane de lei, este asigurat, iar proiectul este prioritar la nivel naţional, aşa încât nu mai poate fi blocat. Dead-line-ul este preconizat pentru finalul anului următor, dar la presiunea municipalităţii arena ar putea fi inaugurată chiar mai devreme. “Suntem în grafic atât din punct de vedere al CNI, cât şi al CON-A, firma care s-a ocupat de demolare. Dacă va fi şi contrucţia la fel de repidă, nu vom avea emoţii în privinţa termenului de finalizare” a spus primarul Craiovei, adăugând că acesta este cel mai grandios proiect realizat în Bănie după revoluţie. “Arena costă 50 de milioane de euro, aşa că este cea mai mare investiţie din Craiova în ultimii 25 de ani, exceptând conducta de la Izvarna, care implică două judeţe”a  spus Lia Olguţa Vasilescu.

Arena de atletism va fi gata în 4 luni

Forma finală a arenei este considerată cea mai estetică şi mai eficientă, proiectanţii definind stadionul ca unul “prietenos şi uşor de utilizat”. Din punct de vedere tehnic, va avea cinci etaje, care vor îngloba un hotel, restaurant, spațiile funcționale pentru echipe și oficiali, pentru presă și comentatori, locuri și spații conexe pentru publicul general și VIP, loje Sky Box, parcare subterană, spații tehnice și pentru personalul auxiliar. Învelitoarea stadionului se va ridica precum o cortină. Vor fi 230 de locuri pentru presă, 440 pentru VIP, 62 de locuri pentru persoane cu dizabilități plus alte 62 pentru însoțitorii lor, iar pentru public 27.208 locuri. La solicitarea galeriei Ştiinţei, scaunele de la peluză vor fi demontabile, aşa încât ultraşii se vor putea manifesta în voie. La peluza nord se va amenaja sectorul destinat oaspeţilor.  “Nu va fi doar stadion de fotbal, ci şi obiectiv turistic, iar restaurantul de la zona VIP, cu vedere spre terenul de joc va fi accesibil tuturor craiovenilor şi când nu se desfăşoară evenimente sportive” a spus Lia Olguţa Vasilescu. Totodată, lucrările la stadionul de atletism au demarat deja, iar acesta ar trebui să fie gata până la sfârşitul acestui an. Cu noul stadion, cu arena de atletism, cu Sala Polivalentă, cu baza sportivă de la aeroport care va fi construită de Consiliul Judeţean, cu cantonamentul din Lunca Jiului şi cu Aqua Parkul de la Parcul Tineretului, Craiova va putea organiza orice competiţie sportivă şi va candida pentru titlul de “Capitală europeană a sportului” în 2017.

4 COMENTARII

  1. In sfarsit are si Craiova ceva frumos. Felicitari tuturor celor care s-au zbatut pentru aceasta, dar si ziarului care ii face propaganda.Osa vin si eu la inaugurare. Gl.bg (rtr)Constantin NEAGOE

  2. Acest al 3-lea proiect, este mai frumos decat al 2-lea ,totusi ,sunt dezamagit ca stadionul, are doar 27.000 de locuri, cu 6.000 mai putin ,decat cel de la Cluj, unde, se duc 200 de spectatori la meci,….eu ma asteptam ,ca cel de la Craiova ,sa fie mai mare, decat cel de la Cluj,… nu mai mic si toata Oltenia, gandeste ca mine ,caci valoarea in fotbal a Craiovei(nu mai vorbim,… de numarul de spectatori, care la un meci important ,la Craiova, vin mai multi spectatori, decat la Cluj in tot anul) nu se compara cu a Clujului.Terminati-o cu gargara la cererea spectatorilor ….tribuna a 2-a va avea scaune …demontabile.Stadionul Arena din Cluj(care s-a construit acum 4-5 ani are toate scaunele rabatabile si demontabile….cum adica,…. stadionul de la Craiova ,care costa dublu fata de cel din Cluj, nu va avea scaunele, ca Arena din Cluj…mai ales ,ca este construit, de aceiasi firma Con-A.Chiar si …Sala Polivalenta din Cluj, construita ,tot de firma Con-A, are scaune,rabatabile,demontabile si chiar la primul etaj sunt si culisabile …adica un set de 50-100 de scaune, se pot scoate, afara din sala, cu tot sectorul ,sau se pot ridica sau cobora, hidraulic atunci cand sunt spectacole si se impune un spatiu mai mare.Sala Polivalenta din Craiova (de 4000delocuri) construita in 18 ani a costat 35milioane de Euro cat Stadionul Arena din Cluj, care are 33.000 de locuri cu scaune rabatabile ,mari ,confortabile…iar acum ,noi facem un stadion mai mic, decat cel de la Cluj, la 5-7 ani cel putin dupa ei,care costa, aproape dublu si nici macar, nu are scaune rabatabile si confortabile,….si mai trebuie sa ne si rugam de firma Con-A ,pentru cateva mii de scaune, mai mici, decat cele de la Cluj Arena…si trebuie, sa luam si aprobare de la F.R.F, pentru asta…ai ca ne luati de prosti….Cluj Arena ,..a costat pe jumatate decat cel de la Craiova,plus ca cel de la Cluj are si pista de atletism cu 8 culoare ,are scaune rabatabile si demontabile si este cu 6.000 de locuri mai mare, decat cel de la Craiova ,desi la Craiova ,cand echipa va merge bine, ai nevoie de 50.000 de locuri.In ani 1980-1989, Centralul(Ion Oblemenco) cu improvizatiile, de la inelul de asfalt ,de sus avea 40.000-50.000 de locuri si …10.000-15.000 de spectatori, erau in jurul stadionului ,afara ca nu aveau bilete, ca nu se puteau vinde ,70.000 de bilete ,la un stadion umplut, pana la refuz, care avea capacitate extinsa de 40.000-50.000 de locuri.

  3. Sala Polivalenta din Cluj ,are 7500 de locuri pe scaune ,tribunele sunt dispuse in cele 4 puncte cardinale ,adica pe cele 4 laturi(nu ca la Craiova doar pe 2 laturi ca in 1965) are parcare subterana ,mare ,plus ca toate scaunele, sunt rabatabile si demontabile, iar la parter(primul etaj) culisabile hidraulic.Cea din Cluj de 2 ori mai mare si moderna, sa construit, in 2-3 ani ,cea de la Craiova,… in 18 ani si desi pe jumatate ,ca numar de locuri, cea de la Craiova , a costat, de 3 ori mai mult ca cea din Cluj…Prea mult se fura in orasul meu Craiova pe care l-am parasit acum 23 de ani de cand traiesc in Vestul Europei.Sala Polivalenta, din Craiova de 4000 de locuri a costat cat Stadionul Arena din Cluj de 33.000 de locuri(care are si scaune rabatabile si mari si confortabile)Am ajuns de rasul lumii de 25 de ani incoace. Aceste informatii le puteti gasi accesand Google si You Tube.

Comments are closed.