Prozatoarea Felicia Mihali, invitată la Biblioteca Franceză „Omnia”

0
786

Prozatoarea Felicia Mihali, stabilită de mai mulți ani în Canada, este cel de-al treilea invitat al lui Nicolae Coande, în cadrul evenimentului cultural „Artistul în timpul său”. Astăzi, începând cu ora 12, ea va prezenta publicului craiovean câteva dintre cărțile sale apărute în Canada și va dialoga cu cei prezenți. Intrarea publicului este liberă.

Felicia Mihali a debutat în România în anul 1999 cu romanul „Țara brânzei” (Ed. Image, București), iar în 2000 s-a stabilit în Canada unde a devenit un nume de referință ca romancier de expresie franceză. Autoarea (n. Seaca, la 20 august 1967) a absolvit Facultatea de Litere, secția română-franceză, promoția 1995 și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția chineză-olandeză, promoția 1997. Pentru amatorii de recorduri exotice, dar nu numai, Felicia este prima femeie care a făcut turul României pe jos, 2.500 km, în 1986, și turul Europei pe bicicletă, circa 12.000 km, timp de 6 luni, în anul 1989. A lucrat timp de șapte ani la „Evenimentul Zilei”, ținând cronica teatrală a jurnalului.

Scriitoare în Canada

Scriitoarea Felicia Mihali trăiește la Montréal unde s-a stabilit în anul 2000. Înscrisă la un Master în literatură comparată la Université de Montréal, ea a început în același timp să își traducă singură în franceză cele trei cărți publicate mai întâi în România. Țara Brânzei, devenită astfel Le Pays du fromage, a fost selecționată în 2002 spre publicare de către editura XYZ Editeur, recunoscută în mediul literar canadian și quebechez. Eu, Luca si Chinezul, devenită Luc, le Chinois et moi, a fost publicată  în 2004, în timp ce autoarea era în China unde a decis să petreacă un an ca angajat al unei companii de imigrație. După aceste două traduceri, Felicia a început să scrie direct în franceză. Primul ei exercițiu este un roman istoric, La Reine et le soldat, publicat in 2005. Au urmat apoi alte patru romane publicate până în 2011: Sweet, sweet ChinaDina, Confession pour un ordinateur, L’enlèvement de Sabina. Autoare recunoscută în mediul francofon, Felicia decide să  se reinventeze încă o dată, abordând de data aceasta engleza ca limbă de creație. Primul ei roman în engleză, The Darling of Kandahar, este publicat în 2012, la Editura Linda Leith Publishing din Montreal, și este nominalizat de către emisiunea Canada Reads 2013 ca una din cele mai bune 10 cărți ale anului în Quebec. În  aprilie 2014, ea publică a doua carte în engleză, A Second Chance. În acest moment, Felicia scrie romane în  franceză și engleză, predă istorie și face un Master în istorie la Université de Montréal.

„Artistul în timpul său” îşi continuă drumul

Inițiat în 2015 de scriitorul Nicolae Coande, proiectul Artistul în timpul său este menit să prezinte artistul român, cu precădere cel craiovean, în fața publicului său, în încercarea de a contribui la cunoașterea artiștilor din urbe de o manieră mai decisă, cu tot ceea ce înseamnă munca și opera acestora – fie că sunt scriitori, regizori, artiști plastici, poeți sau organizatori ai unor evenimente culturale. Autorul proiectului ține la ideea de generație de spirit, în cadrul căreia au loc schimburi de idei, dezbateri și chiar polemici culturale – toate acestea inițiate pentru ca “gustul pentru arte și aroma prieteniei să nu dispară din oraș”. Întâlnirile de acest gen vor avea loc lunar la Biblioteca Franceză „Omnia” (director, Doina Ghiță). Primii invitați au fost, în luna mai, regizorul Bogdan Cristian Drăgan, iar în luna iunie scriitorul Ionel Bușe.