Wimbledon (F): Serena Williams la 21-lea titlu de Grand Slam

0
351

Serena Williams (nr. 1 mondial) a repurtat la Wimbledon cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam, ieri, învingând-o în finală (6-4; 6-4), după o oră şi 22 de minute, pe Garbine Muguruza (nr. 20). Americanca s-a impus pentru a şasea oară în „templul tenisului” de la Londra, după ediţiile din 2002, 2003, 2009, 2010 şi 2012, dovedind că rămâne patroana incontestabilă a tenisului feminin. În vârstă de 33 de ani şi 289 zile, Serena n-a avut dificultăţi în faţa mult mai tinerei adversare, Garbine Muguruza (21 de ani), care după meci a recunoscut că, într-o astfel de finală cu Serena Willliams, doar două greşeli sunt suficiente pentru a pierde meciul. În setul doi, Muguruza a revenit de la 1-5 la 4-5, dar n-a izbutit să producă suspansul aşteptat de asistenţă. Încă puţin şi Serena Williams va atinge recordul lui Steffi Graff (22 turnee de Grand Slam), deşi Margaret Court are 24 de turnee, din care 13 înaintea debutului în era Open. Indiscutabil, Serena Williams este o regină a tenisului mondial.