Elevii Școlii nr. 3 structura Balasan, înscriși la programul de vacanță al Centrului social „Best Life”

0
682

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 3 structura Balasan vor beneficia în perioada vacanței de vară de serviciile sociale, educaționale și recreative oferite de Centrul social pentru copii „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei, în cadrul unui parteneriat educațional încheiat cu unitatea de învățământ din localitatea Balasan și cu sprijinul Primăriei municipiului Băilești. În cadrul parteneriatului, elevii Școlii din Balasan vor participa la o serie de acțiuni organizate de Centrul social „Best Life” din Craiova, în acest program fiind implicate și alte instituții de cultură craiovene, precum Muzeul Olteniei.

O primă acțiune a avut loc miercuri, 8 iulie, când elevii școlii din Balasan, însoțiți de cadre didactice, au vizitat centrul orașului și au luat parte la un atelier de fotografie coordonat de Remus Badea, corespondent foto la Agenția Națională de Presă Agerpres. „A fost o bucurie să lucrez cu acești copii care s-au dovedit a fi foarte interesați de ceea ce înseamnă fotografie de presă și fotografie artistică. La finalul prezentării, cei mici au încercat să realizeze fotografii cu un aparat profesionist și au primit multe aprecieri pentru rezultate”, a precizat Remus Badea. Nu este pentru prima dată când corespondentul foto Agerpres este implicat în acțiuni venite în sprijinul copiilor care provin din familii dezavantajate social. Acesta a mai fost prezent în mijlocul copiilor și cu alte ocazii, pentru a le vorbi despre frumusețea meseriei de fotojurnalist.

O altă activitate adresată elevilor Școlii nr 3 structurii Balasan, desfășurată miercuri, a fost vizita la Muzeul Olteniei, Secția de Științele Naturii. Aici, copiii au văzut expozițiile de plante și animale fosile, au intrat în peșteră și au participat la atelierul de modelaj în lut, coordonat de muzeograf drd. Lila Gima. «Muzeul Olteniei și-a manifestat deschiderea față colaborarea cu Centrul „Best Life” și în special pentru a-i ajuta pe copiii din localitatea Balasan, beneficiari ai așezământului social al Arhiepiscopiei Craiovei. Suntem mulțumitori  instituțiilor din Craiova care au încercat să îi ajute pe acești copilași și Primăriei Municipiului Băilești, care ne-a acordat sprijinul pentru deplasarea copiilor din Balasan la Craiova, în perioada vacanței de vară», a completat Gabriela Firu, coordonatorul Centrului social „Best Life”.

Reprezentanții Școlii nr. 3 structura Balasan au vorbit despre rolul acestor acțiuni pentru copii. „Pentru că sunt cazuri sociale deosebite, încercăm să le arătăm cât mai multe lucruri frumoase, pe care nu le-au mai văzut. Au fost entuziasmați și, odată cu ei, și noi, pentru că am putut realiza un mare deziderat al nostru, acela de a le face cunoștință cu domenii noi de activitate, în încercarea de a-i încuraja să facă ceva pentru viitorul lor, pentru dezvoltarea abilităților de viață”, a adăugat Elisabeta Vădeanu, cadru didactic la Școala nr. 3 structura Balasan.