Grecia nu este doar atracţia turiştilor în sezonul estival, pentru marea sa de cristal şi soarele ei fierbinte, ci şi problema imensă a Europei. Una pentru care Uniunea Europeană are respiraţia suspendată, cum titra, ieri, „La Stampa”. Mai singură ca niciodată în istoria ei, Grecia, prin „Nu”-ul covârşitor de la referendumul de duminică, a şocat Europa şi nimeni nu ştie ce se va întâmpla în zilele următoare. Alexis Tsipras a tot repetat până la obstinaţie că „Nu” la referendum nu este „Nu” faţă de Europa, ci faţă de ultimatumuri şi şantaje. „Şi acum Grexit?”, se întreabă, în editorialul său, cotidianul berlinez „Tagesspiegel”, lăsând, din prudenţă, pe liderul SPD, vice-cancelarul Sigmad Gabriel să se confeseze: „Tsipras şi guvernul său au condus poporul său pe un drum de renunţări amare şi disperare”. „Bild”, partizan al ieşirii din zona euro, fără să îşi fardeze poziţiile, se adresează direct Angelei Merkel: „Şi acum, cancelare?”. „Grecii au votat pentru Grexit”, continuă cotidianul cel mai citit din Germania. Sever cu Angela Merkel, „Bild” estimează că „Nu” este cel mai mare eşec al său. Pentru cotidianul „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Nu”-ul grec este o victorie a la Pyrrhus, Alexis Tsipras poate triumfa, dar rezultatul referendumului nu corespunde intereselor pe termen lung ale grecilor. Este clar că Angela Merkel se află într-o poziţie inconfortabilă. Fiindcă dacă Europa eşuează, Mekel eşuează. Pe de altă parte, „Grexit” ar putea fi la originea unei catastrofe umanitare în Grecia. Dar mai este ceva: problema Uniunii Europene. Dacă ne ducem în urmă, sunt multe de discutat. Încă de la admiterea Greciei în UE, în 1981, filozofia guvernelor care au condus ţara nu a fost alta decât că banii europeni, împrumutaţi la nesfârşit, nu vor fi returnaţi niciodată. Statul grec a trăit pe banii Europei, pe credite în special, şi întotdeauna a cheltuit mai mult decât a încasat din taxe şi impozite, pe care nu le-a colectat niciodată cu rigoare. Mai mult, sistemul de pensii, scandalos de-a dreptul, a ajuns la 18% din PIB. Toate acestea au mers vreme de peste 30 de ani. Acum Grecia s-a trezit cu nota de plată în faţă. Asta este tot. În 2007, datoria depăşea deja 100% din PIB. Grecia plăteşte, de fapt, pentru ideologia nepăsării totale, o ideologie a vieţii pe credite. Nu este vina Angelei Merkel. Nu este vina lui Jean Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene. Dar nici a lui Alexis Tsipras. Miza crizei nu este doar Grecia. Ci, mai degrabă, unitatea europeană şi întreg proiectul european. Un tratament preferenţial, dincolo de simpatie şi compasiune, rămâne riscant, fiindcă înseamnă că, mâine sau poimâine, cu aceleaşi pretenţii vor veni alte şi alte ţări. Există unele proiecţii aparţinând economiştilor Joseph E. Stiglitz, Paul Krugman, Thomas Pikkely, dar au nevoie de voinţă politică, armonizare fiscală, armonizarea schimburilor internaţionale. Deocamdată, creditorii au cerut şi au obţinut capul lui Yanis Varoufakis, care, ieri dimineaţă, a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor. Pozează acum în erou şi victimă a maşinii europene, pentru că a cerut imperativ stoparea austerităţii. Succesorul său ar putea fi Euclide Tsakalatos (55 de ani, născut la Roterdam, ministru al Afacerilor economice internaţionale, studii politice, de folosofie şi economie la Oxford), actualul şef al echipei de negociatori cu Bruxelles. Grecia, fragilizată şi strivită, este parte a Europei şi nimeni nu ştie cum se va rezolva drama ei. Ieri, Alexis Tsipras s-a întreţinut cu Mario Draghi, preşedintele BCE şi preşedintele rus, Vladimir Putin, potrivit surselor guvernamentale greceşti. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Tass, a reieterat că Grecia se află într-o situaţia financiară critică, dar că nu a cerut ajutor Rusiei. Care este viitorul Greciei? Care este răspunsul Europei? Deciziile se amână. „Grexit” s-a aflat pe agenda şefilor de trezorerii din 19 ţări ale Euro, reuniţi pentru a discuta o eventuală ieşire a Greciei din zona euro. Angela Merkel este „cheia”, spune toată lumea, nervii săi sunt de fier şi aseară a avut o întâlnire de lucru cu Francois Hollande. Între compromis şi inflexibilitate se caută o mediană, care nu se ştie dacă există. Trei scenarii posibile după masivul „Oxi” al poporului grec : primul – renegocierea unui nou acord; al doilea – o despărţire amiabilă „Grexit” şi al treilea – o ieşire dezordonată „Grexident”. Fiindcă după 20 iulie, data la care Atena trebuie să ramburseze 3,5 miliarde euro, BCE ar putea suspenda lichidităţile sale de urgenţă băncilor greceşti, ceea ce ar conduce la un haos total.
