Cartierul chinezesc a ajuns la nivelul de fundație

0
326

Peste 1.000 de craioveni au vizitat, ieri, șantierul de locuințe de pe strada Caracal. Vizitatorii au fost întâmpinați de reprezentanți ai firmei din China cu pliante în care este descris proiectul imobiliar, dar și cu o expunere a materialelor de construcție care se folosesc aici. Persoanele interesate au adresat întrebări referitoare la construcția apartamentelor și, ceea ce este mai important, au putut să facă și câțiva pași pe șantier pentru a se convinge de modul cum se lucrează cele peste 1.800 de locuințe.

 

Primarul Lia Olguța Vasilescu a declarat, ieri, că a fost ideea sa ca toți cei interesați să fie lăsați să cunoască modul în care se ridică blocurile de locuințe. Edilul a spus că a insistat pe lângă firma chineză să se organizeze o zi a Porților deschise deoarece circulă zvonuri false legate de calitatea apartamentelor care vor fi puse în vânzare în acest cartier. „Eu am insistat foarte mult să avem această zi a Porților deschise pentru că de multe ori am aflat din zvonistica publică faptul că sunt locuințe construite cu materiale de proastă calitate, că nu ar fi firmele foarte bine organizate și nu ar lucra în grafic. Vizitând săptămânal șantierul, am spus că este cel mai bine ca toți cei interesați să vină să vadă exact cum se construiește, care este stadiul de execuție ca să poată să aibă încredere”, a spus primarul Craiovei.

Toate blocurile se construiesc simultan

Persoanele care au ajuns pe șantier au putut să vadă fundațiile cartierului care se zăresc pe tot amplasamentul. Președintele firmei Shandong Ningjian Construction, Yang Gencai, a precizat că se lucrează simultan la toate cele 23 de blocuri de locuințe. Unele grupuri de blocuri – cum sunt cele din față care vor avea spații comerciale la parter – sunt mai avansate, ajungându-se cu construcția la primul nivel, în timp ce blocurile din latura opusă se află la stadiul de fundație. „Se estimează că în iulie 2017 vor fi puse în vânzare. Pre-contractările încep în luna septembrie a acestui an când lucrarea va ajunge la etajul trei. Invităm pe oameni să vină și să le vadă, să își dea cu părerea. Vom face apartamente cu două și trei camere, garsoniere”, a declarat președintele firmei chineze.

Primarul se așteaptă ca apartamentele să fie gata în 2016

Primarul Lia Olguța Vasilescu este de părere că firma din China lucrează repede, motiv pentru care și cartierul va fi gata mult mai devreme, în 2016. „Noi suntem convinși că se va termina în 2016 chiar dacă ei, într-adevăr, au un termen de finalizare de doi ani. Așa cum ați văzut, lucrează foarte, foarte repede, firmele pe care le-au contractat sunt foarte serioase, nu le-au pus nici un fel de probleme. Desigur că este dificil și pentru firmele din România să lucreze cu partea chineză pentru că ei au tot felul de grafice care trebuie respectate, au pus penalități deja firmelor care lucrează aici ca să se respecte aceste termene. Vor vedea și firmele noastre cum se lucrează în China”, a spus primarul Craiovei.

Două firme din Craiova lucrează cu chinezii

Potrivit investitorilor chinezi, în acest moment lucrează 300 de muncitori pe șantier, dar în funcție de graficul de execuție numărul acestora va crește astfel că, în perioada de vârf, se va ajunge la peste 1.000 de muncitori. „Toate sunt firme din România, lucrăm numai cu muncitori din România. Pe cât posibil lucrăm numai cu forță de muncă locală, materiale locale, vrem să aducem profit în România și punem mare accent pe calitate”, a precizat Yang Gencai. Firma Shandong Ningjian Construction a subcontractat lucrarea către patru firme, iar care două sunt din Craiova, acestea executând 60% din suprafața terenului.

Asigurări ferme în privința calității materialelor de construcție

Investitorii chinezi au insistat să dea asigurări și în privința calității materialelor de construcție pe care le folosesc. De altfel, chiar la intrarea în șantier, alături de macheta cartierului au fost expuse și mostre pentru diferite elemente de zidărie. „Toate materialele sunt în conformitate cu normele europene. Armătura, betonul, cofragele pe care le folosim, toate sunt din România, achiziționate de la firme mari, renumite. Toți localnicii ne pot supraveghea în permanență în ceea ce privește nivel de calitate, iar pentru aceasta vom avea și alte zile ale Porților deschise, când, în funcție de graficul nostru de execuție și de materialele pe care le vom folosi, le vom expune”, a mai spus reprezentantul chinez.

1.600 de cereri pentru o locuință

Potrivit primarului, până acum au fost depuse peste 1.600 de cereri pentru cumpărarea unei locuințe în acest cartier, municipalitatea considerând că nu mai există nici o problemă privind contractarea acestora. „Din punctul nostru de vedere nu mai este nici un fel de problemă pentru vânzarea lor. Până acum au fost peste 1.000 de persoane care au vizitat șantierul, probabil vor mai fi și altele și este imposibil ca dintre acestea să nu mai fie alte 200 de familii interesate să își achiziționeze o locuință”, a spus Olguța Vasilescu. Între persoanele care au depus o cerere pentru o locuință se află și 30 de solicitanți care nu au nici domiciuliul și nici serviciul în Craiova, primul spunând că în privința acestora se va decide abia ulterior, în funcție de numărul final de cereri care se va primi din partea doritorilor din Craiova.

Contractările încep din septembrie

În luna septembrie, Primăria Craiova va preda toată documentația firmei chineze care va începe să opereze cu cumpărătorii. Până atunci toate blocurile vor avea cel puțin un etaj ridicat astfel încât persoanele interesate să poată să se decidă asupra tipului de locuință pe care îl doresc. „Vrem să nu mai fie nici un fel de ingerință a primăriei în această afacere a firmei din China. Primăria doar s-a ocupat să strângă cererile și le va pune la dispoziția chinezilor. Repartiția o vor face ei, dar în ordinea în care au venit pentru că ideea a fost primul venit, primul servit”, a mai spus primarul Craiovei. Despre construcția unei al doilea cartier de locuințe, Lia Olguța Vasilescu a spus că, deocamdată, este dificil de luat în considerare acest lucru pentru că nu se știe dacă piața va putea să mai absoarbă încă 2.000 de apartamente.