Lui Bawab i s-a stabilit targetul: 15-16 goluri

0
382

Thaer Bawab a marcat un singur gol în amicalele din Austria, din lovitură liberă, dar a şi ratat un penalty, în disputa cu Ludogoreţ, la 0-0. Cu o săptămână înainte să înceapă campionatul, Cârţu şi Bawab au facut un nou pariu, iar baremul impus de antrenor este de 15-16 goluri. Sezonul trecut, Bawab a pierdut pariul, după ce a marcat doar 9 goluri, cu unul mai puţin decât era baremul stabilit. „Am făcut pariu, dar sper ca anul ăsta să nu mă mai păcălească”, s-a amuzat Bawab. „El avea impresia că e aproape, dar mai avea multe goluri de dat. Anul ăsta trebuie sa dea minim 15-16 goluri, pentru că e un fotbalist valoros”, a spus Cârţu. Bawab va fi al doilea căpitan al echipei în sezonul următor, după portarul Bălgrădean.