Avertisment din partea ISU. Atenţie la incendiile de mirişti!

0
450

Pentru că în curând va începe secerişul, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă incendierea necontrolată a miriştilor. Pentru a preveni astfel de situaţii, pompierii au prezentat un plan de măsuri generale pentru apărarea împotriva incendiilor.    

Pe linia prevenirii incendiilor este obligatorie afişarea la toate primăriile şi în alte zone intens frecventate de cetăţeni, în locuri vizibile, a prevederilor referitoare la măsurile de prevenire a incendiilor specifice pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată. De asemenea, se impune luarea în evidenţă şi instruirea pe bază de semnătură a deţinătorilor de combine şi alte utilaje de recoltat cereale păioase cu privire la regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate premergător şi pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase. Este obligatorie efectuarea de controale, prin intermediul compartimentului de prevenire al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, privind modul în care sunt respectate regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor specifice sezonului canicular/secetos, precum şi a celor specifice campaniei de recoltare a cerealelor păioase. Pe timpul acestor controale se vor desfăşura acţiuni de informare preventivă pentru conştientizarea şi sensibilizarea cetăţenilor privind riscurile pe care le presupune nerespectarea reglementărilor în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

Este interzis fumatul pe utilaje şi maşini agricole

Pe linia intervenţiei pentru stingerea incendiilor este necesară completarea dotării Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă cu materiale de primă intervenţie, precum şi asigurarea personalului şi utilajelor necesare intervenţiei oportune în caz de producere a incendiilor la lanurile de cereale, vegetaţie uscată, mirişti. În tot acest timp trebuie menţinute în stare de funcţionare sistemele de alimentare cu apă şi trebuie asigurat accesul şi posibilităţile de alimentare cu apă din surse naturale, în vederea stingerii incendiilor.

Pentru apărarea împotriva incendiilor premergător şi pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase lanurile trebuie izolate faţă de drumurile şi pădurile care le înconjoară, cu fâşii arate cu lăţimea de minim 20 metri, respectiv 50 metri faţă de căile ferate. De asemenea, trebuie marcate cu indicatoare de interzicere a folosirii focului deschis şi fumatului în apropierea suprafeţelor de teren cultivate cu cereale păioase. Printre regulile amintite de reprezentanţii ISU se numără şi parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu cereale păioase, astfel încât să nu se producă propagarea incendiilor la celelalte suprafeţe cultivate. Direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului predominant, iar strângerea paielor trebuie să se facă în maximum două zile în urma recoltării cerealelor. Parcarea maşinilor pe câmp se va face la o distanţă de cel puţin 100 m faţă de lanurile nerecoltate şi 50 m faţă de orice clădiri, construcţii sau cale ferată. Este interzis fumatul pe utilajele şi maşinile agricole când se execută recoltarea cerealelor.

Trebuie asigurate mijloacele tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor

Stingerea incendiilor izbucnite în perioada de recoltare a cerealelor se bazează pe acţiunea imediată a deţinătorilor de exploataţii agricole, a asociaţiilor agricole şi operatorilor economici de profil, pe intervenţia imediată a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cazul incendiilor de amploare, dar nu în ultimul rând pe participarea populaţiei la operaţiunile de stingere. În acest sens trebuie luate  o serie de măsuri cum ar fi asigurarea cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor potrivit normelor de dotare; instruirea proprietarilor de terenuri agricole şi deţinătorilor de maşini şi utilaje agricole cu privire la măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor ce trebuie respectate premergător şi pe timpul campaniei de recoltare; amenajarea de rampe de acces pentru alimentarea cu apă din surse naturale (râuri, lacuri, iazuri), revizuirea şi umplerea cu apă a bazinelor şi rezervoarelor existente; amenajarea căilor de acces în interiorul parcelelor cultivate cu cereale.