Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a făcut cunoscut rezultatul final al Evaluării Naţionale, examen susţinut de absolvenţii clasei a VIII-a. După recorectarea lucrărilor, în urma contestaţiilor depuse de către candidaţi, unii dintre aceştia au avut noroc, alţii … Astfel, din cele 411 contestaţii depuse pentru lucrările susţinute la Limba română, 135 au au avut nota modificată, pentru 93 aceasta crescând. La Matematică, din cele 172 de nemulţumiri prezentate, 36 au fost soluţionate, dar la şapte dintre ele s-a micşorat notarea iniţială. După evaluarea finală, numărul mediilor totale de 10 a crescut, de la 19 la 22, iar procentul de medii peste 5 a avut un salt de la 72,68% la 73,04%. De asemenea, numărul final al tezelor la „română”, notate cu nota maximă, este de 44, iar, la „matematică”, 252 de elevi au atins nivelul suprem. Cu procentaj maxim de note de peste 5, sunt Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Şcoala Gimnazială „Opsichie Cazacu” Seaca de Pădure, Şcoala Gimnazială „Apele Vii”, Şcoala Particulară „Ethos” Craiova, Şcoala Gimnazială Murgaşi. Din păcate, nici după contestaţii, instituţiile de învăţământ codaşe după rezultatele preliminarii nu au avut vreo creştere. Astfel, Şcoala Gimnazială Gogoşu rămâne cu 0 candidaţi care să fi luat minimum 5. Celelalte au rămas şi ele la vechea cotă: Şcoala Gimnazială „Anton Pann” Craiova (11,11%), Şcoala Gimnazială „Marin Sorescu” Bulzeşti (11,11%).