Comisia juridică: Discutarea modificărilor la Codul Penal se amână cu o lună

0
355

Comisia juridică a Camerei a stabilit, ieri, ca termenul de amânare a discutării celor 22 de proiecte de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală să fie de o lună, în condiţiile în care la 30 iunie se încheie sesiunea parlamanentară, astfel proiectele fiind amânate până în toamnă. Vicepreşedintele comisiei, deputatul PSD Ciprian Nica a propus amânarea discutării proiectelor pentru patru săptămâni, iar comisia a aprobat cu 10 voturi “pentru”, 7 “împotrivă” şi două abţineri.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a susţinut respingerea acestor proiecte şi nu amânarea lor, dar propunerea nu a întrunit voturile necesare. Liderul UNPR Gabriel Oprea a ameninţat, săptămâna trecută, cu retragerea de la guvernare dacă PSD “modifică pe furiş” Codul Penal în Parlament, el spunând că le-a transmis acest lucru şi premierului Victor Ponta şi PSD. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţea trecută, că CSM, ÎCCJ, Ministerul Justiţiei să trimită punctele de vedere referitorare la dezbaterea a 22 de proiecte de lege de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală.

              CSM a dat, luni, aviz negativ propunerilor legislative de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală, printre prevederile cu care magistraţii nu sunt de acord fiind dezincriminarea conflictului de interese şi modificarea condiţiilor privind luarea măsurilor preventive.