Reducerea TVA: Ce produse vor avea taxă de 9% de la 1 iunie

0
359

Cota redusă de TVA de 9% va fi aplicată din 1 iunie pentru alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia băuturilor alcoolice) destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor. Guvernul a aprobat modificări ale normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, necesare pentru a actualiza sau clarifica unele prevederi având în vedere modificările survenite asupra legislaţiei fiscale.

Noile prevederi aduc clarificări şi stabilesc codurile corespunzătoare bunurilor pentru care se va aplica cota redusă de TVA de 9% începând cu data de 1 iunie 2015, respectiv: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele. Potrivit actului normativ, toate produsele ale căror coduri au fost prevăzute în norme, care prin natura lor sunt alimente destinate consumului uman sau animal, ori sunt plante, seminţe, utilizate pentru producerea de alimente destinate consumului uman sau animal, vor beneficia de aplicarea cotei reduse de TVA pe tot lanţul economic de la producător până la consumatorul final.

Prin urmare, cota redusă de TVA va fi aplicată şi în cazul în care un produs alimentar este utilizat ca materie primă în alte scopuri, cum ar fi producerea de cosmetice, băuturi alcoolice, atâta timp cât acestea, prin natura lor, au ca destinaţie principală consumul uman sau animal. Potrivit Guvernului, măsura are scopul de a simplifica aplicarea cotei reduse de TVA, având în vedere că furnizorul nu poate controla scopul final în care este utilizat bunul respectiv, situaţie în care pentru acelaşi produs ar fi fost posibilă aplicarea unor cote diferite de TVA în funcţie de utilizarea lor finală, ori acest lucru contravine principiilor statuate de Directiva 2006/112/CE. O reglementare specifică este în cazul produselor care, prin natura lor, nu constituie alimente sau plante, seminţe, ingrediente, utilizate pentru producerea de alimente destinate consumului uman sau animal, cum sunt vitaminele, grăsimile, unele produse ale industriei chimice, seminţele de rapiţă, bumbac, ricin, sarea. În cazul acestor produse s-a prevăzut în mod explicit în normele metodologice, cu indicarea codurilor la care se încadrează produsele respective, că aplicarea cotei reduse de TVA este posibilă numai în măsura în care se poate face dovada că acestea sunt utilizate în scopurile prevăzute de lege.