Doljul, deocamdată fără risc crescut de inundații

0
326

În videoconferinţa vice-premierului Gabriel Oprea, în acelaşi timp şi deţinătorul portofoliului Ministerului Afacerilor Interne, acesta a atras atenţia asupra pericolelor prezentate de precipitaţiile căzute în ultimul timp şi a riscului mare de inundaţii. În judeţul Dolj, situaţia se află sub control, dar „le cer tuturor celor responsabili să ia măsuri şi să evităm situaţiile grele”, după cum a precizat Nicolae Sorin Răducan, prefectul de Dolj. Prezent la întrunire, proaspăt în funcţie, directorul executiv adjunct Mihai Palaşcă a punctat: „Situaţia este, deocamdată, în limitele normale. Chiar dacă sunt ceva creşteri ale nivelului Dunării, nu sunt probleme deosebite. Vom colabora şi cu ANIF şi cu toate celelalte instituţii abilitate. Sperăm să fie rezolvate şi problemele cu Staţiile de irigaţii, care nu sunt în subordinea noastră”. Anterior, prezent la Colegiul Prefectural, Florinel Stancu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, a atras şi el atenţia asupra creşterii debitelor Dunării, mai ales în zona Bistreţ.