Zilele UMF, 45 de ani de învăţământ medical la Craiova

0
314

Una dintre cele mai importante instituţii academice din ţară, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova sărbătoreşte, la începutul lunii viitoare, pe 5 şi 6 iunie a.c., 45 de ani de învăţământ medical superior. Conform tradiţiei, la Zilele UMF Craiova sunt aşteptate, în Aula Magna, numeroase personalităţi din lumea medicală, profesori, doctori, dar şi studenţi. Vineri, 5 iunie a.c., începând cu ora 9.00, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu, va rosti cuvântul de deschidere. Apoi, în programul manifestărilor sunt cuprinse mai multe simpozioane şi mese rotunde în cadrul cărora vor fi prezentate şi dezbătute o serie de lucrări ştiinţifice.

Învăţământ medical la Craiova, visul mai multor generaţii de doctori

În anul 1970 lua fiinţă Facultatea de Medicină în cadrul Universităţii din Craiova. Înfiinţarea acestei facultăţi a răspuns unui mai vechi deziderat care solicita formarea de specialişti la Craiova.

La 23 aprilie 1947 au apărut în Monitorul Oficial nr. 93, Decretul nr. 801/21 aprilie şi Legea nr. 138, care prevedeau înfiinţarea la Craiova a facultăţilor de Medicină Umană şi Medicină Veterinară. În continuare s-a dus o campanie insistentă pe multiple planuri şi pentru înfiinţarea Facultăţii de Medicină. În data de 27 august 1965, prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, se înfiinţează Universitatea din Craiova, cu nouă facultăţi, dar fără Facultatea de Medicină. Numeroşi intelectuali de prestigiu din toată ţara, dar mai ales cei din Craiova, cadre didactice universitare, cadre medicale de toate generaţiile şi-au unit eforturile într-un front comun pentru a obţine aprobarea înfiinţării Facultăţii de Medicină din Craiova.

La 10 februarie 1970 apare Decretul de înfiinţare a Facultăţii de Medicină din Craiova în cadrul Universităţii din Craiova. Decretul a precizat că Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti va acorda sprijin metodologic, didactic şi ştiinţific noii facultăţi. Inaugurarea Facultăţii de Medicină din Craiova a avut loc la data de 1 octombrie 1970, odată cu noul an universitar. Facultatea îşi deschidea porţile pentru cei 101 studenţi ai anului întâi de studiu.

În 1976, a absolvit facultatea prima promoţie de medici formaţi la Craiova. În continuare facultatea a dat anual promoţii de 150-200 absolvenţi, medici români, aici studiind, alături de studenţi români şi studenţi străini de pe tot globul. În anul 1990 s-a înfiinţat Stomatologia, iar şase ani mai târziu, specializarea Farmacie. În anul 1998, Parlamentul României a înfiinţat prin Legea nr. 119/05.06.1998 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova prin desprindere de Universitatea din Craiova.