Aproximativ 3.000 de angajaţi din administraţia publică locală vor participa, astăzi, la un miting de protest în Piaţa Victoriei, au anunţat, ieri, liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), ameninţând în plus cu declanşarea grevei generale pe termen nelimitat. Mitingul FNSA va începe la ora 10.00, la acţiunea de protest fiind aşteptaţi sindicalişti din aproape toate judeţele ţării. Revendicările funcţionarilor din administraţia publică locală vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, din 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, precum şi creşteri salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală sau aplicarea, din acest an, a Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. “Mitingul de mâine este un alt pas după greva de avertisment şi greva generală de o zi. După părerea mea, va urma şi pregătirea pentru greva generală pe perioadă nedeterminată. Spun asta pentru că, ştiind ce se întâmplă la nivel guvernamental, ştiu că nu vor da curs revendicărilor, care oricum sunt de prea mult bun simţ şi care sunt doar două”, a declarat vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu. Prim-vicepreşedintele FNSA, Gheorghe Morar, a declarat că la acţiunea de protest de azi vor participa funcţionari publici din primării, consilii judeţene şi din instituţii subordonate acestora.
Acasă Actualitate Actualitate internă FNSA: Miting cu 3.000 de angajaţi din administraţie, azi, în faţa Guvernului