Indolenţa provoacă ruşinea

0
301

Universitatea Craiova s-a jucat cu ocaziile sub Pietricica şi a pierdut în faţa ultimei clasate, Ceahlăul, echipă retrogradată de ceva timp

La Piatra Neamţ, nimic nu mai aminteşte de acel „Kosovo” de altădată. „Pinalti” a devenit „Penal-ti” şi nu se mai repede la arbitri, ci s-a liniştit după câteva incursiuni după gratii. Ceahlăul nu mai are „plăieşii” vestiţi pentru încrâncerea lor, ci a devenit o echipă onestă, care încearcă să joace fotbal, mai ales acum când nu mai are nimic de pierdut. Sub Pietricica doar stadionul mai e de prim nivel, restul te duce cu gândul la Liga a II-a: uprafaţa de joc te păcăleşte, pare ok de la distanţă, dar are dâmburi chiar periculoase, atmosfera e prea liniştită chiar şi pentru un picnic, aşa încât cei 5 suporteri din Bănie au fost în prim-plan, iar pe teren sunt multe tinere speranţe, dar o singură certitudine, căpitanul Vlad Achim.

După ce CFR-ul a acumulat 27 de puncte în două zile, Craiova nu mai avea nici şanse matematice la podium, dar rămânea cu speranţa locului 4, iar cu acest obiectiv a abordat şi jocul de la Piatra Neamţ. Bălgrădean nu s-a conectat imediat la joc, fiindcă le oferise o minge de gol adversarilor, dar căpitanul Ştiinţei a terminat prima repriză cu 3 intervenţii glorioase, care au dus echipa în avantaj către vestiare. Diferenţa minimă s-a datorat acţiunii lui Herghelegiu şi norocului, fiindcă şutul îndrăznit de atacantul Craiovei a fost abătut de la direcţia originală de Gorea şi bravul Barna n-a mai avut răspuns dintre buturi. Însă, până atunci, portarul moldovean fusese providenţial la execuţiile lui Nuno Rocha şi Băluţă, pe care le-a deturnat incredibil. În premieră la Universitatea, Cârstea s-a speriat de situaţia ideală în care-l găsise pasa lui Herghelegiu şi a tras afară. Mateiu a ţinut să demonstreze că şutul din Giuleşti a fost doar o excepţie şi că este un jucător rudimentar, limitat, aşa că a trimis prin tribune 3 mingi cu potenţial de gol. De altfel, jucătorul adus pe sute de mii de euro a arătat că are probleme mari şi la pasele simple. Finalul de repriză i-a aparţinut aşadar lui Bălgrădean, cu 3 parade la şuturi din careu, apărătorii fiind mai mult elemente de decor la acestea.

Festival de ratări

Imediat după reluare, Craiova putea marca golul care să-i asigure confortul, dar când a scăpat singur cu Barna, Băluţă n-a găsit decât posteriorul portarului nemţean, care plonjase la disperare. Alb-albaştrii aveau să-şi bată joc de toate şansele avute în această parte secundă. Rocha a pierdut un nou duel direct cu Barna, care i-a negat şansa golului din poziţie unu contra unu. Dacă oltenii nu şi-au conturat devreme succesul, aşa cum se cuvenea şi cum meritau, moldovenii au ştiut să profite. Prima replică au dat-o cu o dublă ratare din 6 metri, Sialmas-Nagy, care au prefaţat egalarea. Frăsinescu şi-a continuat returul execrabil şi după mai multe ezitări în prima repriză, a fost depăşit încă o dată de suprapoderalul Sialmas, care a egalat cu şpiţul.

Nicuşor Bancu a revenit după o jumătate de an într-un meci oficial şi prima atingere a avut potenţial de assist, dar Curelea a trimis mingea către piscul Pietricicăi. „Bancone” a avut şi şansa golului, dar la finalizare n-a fost la fel de inspirat ca la serviciu, trăgând peste poartă. Şi fiindcă trebuiau să rateze toţi cei 3 jucători intraţi în partea secundă, Târnăcop a reluat pe lângă poartă pasa lui Achim, iar Craiova dădea senzaţia că venise să câştige un concurs de ocazii irosite.

Cei doi stoperi şi Mateiu – mâinile moarte

Pleiada de ocazii imense trebuia cumva „răsplătită” şi când meciul intra în prelungiri a intrat şi mingea a doua oară în poarta lui Bălgrădean. Acka s-a hotărât să-l concureze serios pe colegul de linie, Frăsinescu şi după gafa din Giuleşti şi-a mai adăugat una în portofoliu. Croatul Buden a fost practic lăsat de ivorian să reia cu capul din 6 metri şi să aducă 3 puncte unei echipe condamnate şi resemnate, dar care nu a ratat invitaţia la o victorie de palmares. În loc să câştige la scor un meci uşor, Craiova pierde în ultimul minut şi în loc să urce pe locul 4 va avea emoţii în ultima etapă şi pentru poziţia a şasea. La final, Emil Săndoi nu-şi putea explica ratările nenumărate ale echipei: „Este frustrant să ai un număr atât de mare de ocazii şi să nu înscrii. E greu de digerat această înfrângere. Am făcut şi greşeli mari în defensivă. Sunt de acord că acest eşec este o mare ruşine”. Nici conducerii nu i-a picat deloc bine eşecul, iar Felix Grigore a confirmat: „Jucătorii mi-au dat senzaţia că sunt deja în vacanţă, nu e admisibil să pierzi în faţa unei echipe retrogradate, cu jucători neplătiţi de atâtea luni”.

Ceahlăul Piatra Neamţ – Universitatea Craiova 2-1

A marcat: Sialmas 70, Buden 90 /  Herghelegiu 37

Stadion: „Ceahlăul“, spectatori: 500.

Ceahlăul: Barna 7 – Markovic 6, Buden 7, Gorea 5, Kneif 5 (77 V. Călin) – Tăbăcariu 6, V. Achim 7, Căruţă 6 (71 Gheorghiu) – Balint 6, Sialmas 7, Chitoşcă 6 (58 Nagy) 6. Antrenor: Vanja Radinovic.

Universitatea: Bălgrădean 7 – S. Achim 6, Frăsinescu 4, Acka 5, Vătăjelu 6 – Băluţă 6 (82 Bancu) 6, Mateiu 4, Madson 5, Nuno Rocha 6 – Cârstea 6 (67 Târnăcop) 5, Herghelegiu 7 (77 Curelea) 5. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.

Arbitru: Florin Chivulete (Bucureşti) 7.