Teodor Atanasiu nu a putut să îşi susţină discursul la Consiliul Naţional al PNL, fiind huiduit şi strigându-i-se „Scuze”

0
472

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu nu a putut să îşi susţină discursul, sâmbătă, la Consiliul Naţional al partidului de la Piteşti, după ce o parte din cei prezenţi în sală l-au huiduit şi i-au strigat „Scuze! Scuze!”, el plecând de pe scenă spunându-le colegilor: „Mulţumesc pentru primire”.

Teodor Atanasiu a fost primit cu huiduieli, sâmbătă, în momentul în care mers la pupitru şi a vrut să ia cuvântul la Consiliul Naţional (CN) al PNL, care s-a desfăşurat la Casa de Cultură din Piteşti. După începerea discursului, o parte din cei prezenţi în sală au început să-i strige lui Atanasiu „Scuze! Scuze!”.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a încercat să îi calmeze pe contestatarii lui Atanasiu, făcând apel la unitate: „Am o mare rugăminte: vă rog să ne respectăm. Am spus că am trecut peste toate şi mergem înainte şi vă rog să ne ascultăm cu atenţie”. Apelul lui Blaga a fost însă ignorat, astfel că Teodor Atanasiu şi-a întrerupt discursul şi a plecat de pe scenă, spunându-le colegilor săi din PNL: „Vă mulţumesc pentru primire”. Cei care l-au împiedicat pe Atanasiu să îşi susţină discursul l-au aclamat apoi pe Cătălin Predoiu.

Teodor Atanasiu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că ceea ce discută în mediul privat, cu soţia, cu prietenii sau cu altcineva e problema sa şi nu trebuie să dea răspunsuri publice privind aceste discuţii. „Ce discut eu în mediul privat, cu soţia, cu prietenii sau cu altcineva e problema mea şi nu trebuie să dau răspunsuri publice pe cine critic când bârfesc cu soţia în bucătărie. Şi de aceea nici nu am comentat public niciodată acest lucru. Sper ca şi alţii să aibă decenţa ca ceea ce înseamnă viaţa privată a unui om să rămână aşa”, a spus Atanasiu.

Stenograme ale unor discuţii între lideri ai vechiului PNL, care au avut loc la Bistriţia şi în care sunt exprimate critici la adresa partenerilor din fostul PDL au fost publicate la jumătatea lunii mai de un site. „Noi fără PD nu câştigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept, chiar dacă în Bistriţa e puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Preşedinţie al partidului şi ei ne-au dat sediul, locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, spune în discuţii prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu. La discuţiile redate în stenograme au participat şi copreşedintele PNL Alina Gorghiu, precum şi secretarul general al PNL Marian Petrache.

În 11 mai, după ce stenogramele au apărut în presă, Teodor Atanasiu declara că stenogramele „nu au legătură cu realitatea, şi că frânturi din aceste discuţii sunt veridice, dar scoase din context”, adăugând că îi pare rău că s-a dedus că doreşte scindarea partidului.