Întrevedere cu ministrul Apărării din Republica Moldova, Viorel Cibotaru

0
339

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, ieri, o întrevedere cu ministrul Apărării din Republica Moldova, Viorel Cibotaru, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Bucureşti. Agenda discuţiilor s-a axat pe teme de interes comun şi a vizat perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului strategic dintre cele două ţări, în vederea integrării europene şi euro-atlantice a Republicii Moldova.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reiterat că România susţine activ obiectivul strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, precum şi demersurile pentru atingerea standardelor euro-atlantice de interoperabilitate a forţelor armate. ”Apreciem eforturile depuse de Republica Moldova pentru participarea activă la asigurarea securităţii internaţionale, în plan global şi regional, şi susţinem angajamentul părţii moldovene pentru demararea unui amplu proiect de reformă al Armatei Naţionale a Republicii Moldova”, a declarat Valeriu Zgonea, care a adăugat că o armată modernă, flexibilă şi adaptată celor mai exigenţe cerinţe de securitate ar contribui la asigurarea unui climat de stabilitate la graniţa de est a Uniunii Europene.

UE nu îşi permite să se confrunte la graniţă

În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că se impune cu prioritate o acţiune concretă şi solidară a tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. ”În cadrul acţiunilor de diplomaţie parlamentară întreprinse în ultima perioadă atât în ţări cu tradiţie în Uniunea Europeană, precum Malta, dar şi în state recent acceptate în marea familie europeană, cum este Croaţia, precum şi cu ocazia unor întâlniri oficiale cu preşedinţii de parlamente din ţările membre, am susţinut de fiecare dată necesitatea conjugării eforturilor la nivel european pentru o integrare cât mai rapidă a Republicii Moldova. UE nu îşi permite să se confrunte la graniţa sa de răsărit cu instabilitate şi insecuritate”, a spus Valeriu Zgonea.

***

Pe agenda ministrului Viorel Cibotaru au mai figurat vizite la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” şi Academia Tehnică Militară.