Alb-albaştrii sub lupă / Bălgrădean şi Rocha, remarcaţii din Giuleşti

0
302

Jucătorul din Capul Verde a devenit golgheterul Craiovei din acest sezon, cu 8 reuşite, una mai mult decât Bawab

Bălgrădean – Golul lui Niculae a fost imparabil, iar căpitanul Craiovei a evitat egalarea pe final, scoţând de sub bară lovitura de cap a lui Sapina.

Dumitraş – Ca de obicei, aport bun pe faza ofensivă, dar a lăsat de câteva ori „găuri” în apărare. Probabil din această cauză i-a fost preferat Achim în meciurile precedente.

Acka – Poate cel mai constant jucător al Craiovei din retur a făcut eroarea serii în Giuleşti. Practic, mai mult de jumătate din reuşita lui Niculae îi aparţine. De la meciul de la Iaşi nu mai comisese o astfel de greşeală gravă ivorianul.

Frăsinescu – În general s-a achitat de sarcini, dar a câştigat puţine dueluri aeriene cu Daniel Niculae. Prezenţele sale în careul advers la faze fixe l-au prins de două ori în ofsaid şi o dată a faultat. Deşi are 30 de ani, nu are experienţa de a face faulturi, nu pare să ştie „şmecheria” duelurilor cu adversarii. Dimpotrivă, este victima atacanţilor adverşi. După ce a fost faultat de Pena la golul de 2-2 la Chiajna, a încasat un galben în Giuleşti, deşi el fusese faultat de atacantul advers.

Vătăjelu – A făcut un meci bun, de câteva etape a revenit la forma din tur, îşi rezolvă în mare parte problemele defensive şi poate scoate adversarii din joc în jumătatea adversă. De această dată nu a mai venit cu şuturi periculoase.

Băluţă – Când va dobândi ceva clarviziune în joc poate fi comparat cu Torje. Până atunci, se încadrează în proverbul din fotbal „face sex, dar nu face copii”. Demarajele sale par promiţătoare, dar majoritatea eşuează. A avut totuşi câteva incursiuni bune în preajma careului advers.

Mateiu – Până să marcheze a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai Craiovei. N-a contat în ofensivă, a greşit pase simple, a fost dezorientat şi a fost depăşit de multe ori, a părut greoi. Golul a fost însă de pus în ramă, un „şiret” plin la care Buchta nu putea interveni. Înainte de a trage, i-a luat faţa excelent experimentatului Pancu.

Madson – A fost printre cei mai buni jucători ai Craiovei în Giuleşti. Chiar dacă de multe ori nu aduce bonusul ofensiv aşteptat de la un mijlocaş central, a fost de multe ori primul la minge, a deschis jocul cu pase în bandă şi a avut deposedări utile. El a dat semnalul revenirii cu şutul de la 25 de metri scos cu greu de portarul Rapidului.

Târnăcop – El a avut singura ocazie de gol a Craiovei până în minutul 70, dar şutul din minutul 6 a fost inexplicabil, către peluza rapidistă. Apoi, a fost inutil pe teren şi firesc a venit schimbarea la pauză.

Bawab – A jucat în nota acestui retur, adică prost. În afara meciurilor cu „U” Cluj şi Chiajna şi parţial la Târgu Jiu şi Galaţi, a avut evoluţii modeste, deşi spunea că este şi mai motivat de la naşterea fiului său. Pe final i-au ieşit câteva „urechi”, probabil şi din această cauză fiind „pedepsit” la final de Săpunaru, care de pe margine a observat mai atent „aroganţele” iordanianului, care şi-a ridiculizat adversarii. Bawab are o contribuţie şi la faza golului al doilea, el lansându-l pe Herghelegiu în banda dreaptă.

Nuno Rocha – El a creat faza ocaziei lui Târnăcop, protejând excelent la pasa nu tocmai reuşită a lui Băluţă. Apoi a dispărut din joc, evitând contactele cu puternicii fundaşi rapidişti. A revenit pe final, când gazele obosiseră şi şi-a putut pune în valoare viteza. „Exteriorul” său a găsit breşa parcă prin Buchta la golul secund, capverdianul a dat de unde a venit mingea, deşi reluarea ideală era pe colţul liber, din dreapta portarului. Rocha are 8 goluri şi este golgheterul Craiovei în acest sezon.

Herghelegiu – A intrat după pauză şi a dat assist-ul la golul al doilea. Când vine de pe bancă aduce mereu ceva în joc, când e titular se remarcă doar prin presing, nu are realizări.

Kay şi Cârstea – Au intrat pe final, pentru a menţine avantajul, au avut doar 1-2 atingeri de balon.