Teodorovici: Impozitarea bacşişului a fost o experienţă, nu un eşec

0
294

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, în plenul Camerei, la “ora ministrului”, că impozitarea bacşişului şi a fost “o experienţă, nu un eşec” şi a renunţat la ea, iar deputatul PNL Andreea Paul a cerut demisia ministrul şi restituirea integrală a sumelor încasate. Discuţiile din plenul Camerei Deputaţilor pe tema impozitării bacşişului au avut loc la solicitarea grupului popular şi democrat, în cadrul “orei ministrului”, prevăzută pe ziua de luni în noul regulament al Camerei.

“Această idee, a impozitării bacşişului a apărut în 2012, măsura a fost adoptată acum în contextul binecunoscut al controalelor ANAF, mai precis atunci când se găseau în case de marcat diferenţe de bani nefiscalizate. Întreaga piaţă era nemulţumită de închiderea firmelor, aşa că am optat pentru această soluţie. Important este faptul că nu a fost o măsură pentru a mări taxele la buget, ci pentru a rezolva o problemă punctuală. Implementarea măsurii convenită cu reprezentanţii industriilor cu profil a ridicat şi alte nemulţumiri, iar pentru a le rezolva, am organizat o nouă consultare la sfârşitul săptămânii trecute şi am încercat să găsim împreună soluţii alternative, care să fie în beneficiul ambelor părţi. Concluzia întâlnirii a fost aceea de a renunţa la bacşişul reglementat prin Ordonanţa de urgenţă 8/2015. Au fost voci în cadrul acestei întâlniri care au susţinut păstrarea măsurii într-o formă opţională, dar, având în vedere că în practică apar situaţii care nu pot fi rezolvate, am renunţat la această măsură”, a afirmat Teodorovici.

El a spus că impozitarea bacşişului şi renunţarea la ea au fost măsuri convenite cu “piaţa” şi că “a fost o experienţă, nu un eşec”. “Impozitarea bacşişului a fost o măsură convenită cu piaţa, iar renunţarea la ea a fost, de asemenea, o decizie luată de comun acord. A fost o experienţă şi nu un eşec, pentru că ar trebui să nu uităm că aceasta înseamnă democraţie, dialog şi nu consultare şi nu măsuri arbitrare. Evident opoziţia a ştiut să înlocuiască aceste soluţii cu speculaţii şi cu atacuri politice”, a adăugat Teodorovici.

Deputatul PNL Andreea Paul a declarat că intervenţia lui Teodorovici este caracterizată prin “tupeu şi aroganţă” şi că PNL cere demisia ministrului şi restituirea sumelor din impozitarea bacşişului integral. Ea a spus că măsura impozitării şi a renunţării la impozitarea bacşişului este dovada că guvernul guvernează fără busolă şi a criticat “circul fiscal al PSD”. “Ministrul Teodorovici nu are decât o singură soluţie normală: demisia. Avem prea mulţi miniştri fără simţul normalităţii. E groaznic cum miniştrii au înţeles să folosească codul fiscal ca un instrument politic”, a mai arătat Andreea Paul.

În replică, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a spus că opoziţia nu este dispusă la dialog şi la a participa la găsirea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor, “fiind prinsă în demagogie”. “Pentru că sunteţi atât de prinşi în demagogie, nu reuşiţi să construiţi ceva serios”, le-a mai spus Neacşu reprezentanţilor opoziţiei. Liderul grupului democrat-popular Ştefan Burlacu a spus că impozitarea bacşişului a creat confuzie şi a fost o iniţiativă care să “omoare în faşă serviciile”. “Nu putem să nu observăm un stil pompieristic de a lua măsuri cu efecte economice, fără studii la impact şi de renunţare la ele, în urma unor discuţii cu reprezentanţii serviciilor care trebuiau să aibă loc înainte, nu după adoptarea acestei măsuri controversate”, a spus Burlacu. El a criticat faptul că de peste trei săptămâni ANAF face controale contestate, operatorii economici sunt aglomeraţi cu noi registre, arătând că este o măsură abuzivă faptul că un inspector poate să verifice banii pe care îi au oamenii la ei.