Trei sirieni care plătiseră “gras” pentru a ajunge în vestul Europei, prinşi la PTF Calafat

0
398

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, ieri noapte, trei cetăţeni sirieni, doi bărbaţi şi o femeie, ascunşi într-un TIR încărcat cu profile metalice, care încercau în acest mod să intre ilegal în România. Migranţii au declarat că plătiseră câte 7.000 de euro fiecare unei călăuze pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, ieri, puţin după miezul nopţii, la Punctul  de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui camion marca Mercedes, cetăţeanul turc Emin C., în vârstă de 54 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice din Turcia pentru Polonia. La verificarea mijlocului de transport, echipa comună formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a observat că şnurul de la prelata autocamionului este tăiat şi lipit. A fost astfel demarat un control amănunţit, iar printre profilele metalice din compartimentul marfă au fost descoperite trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care nu vorbeau limba română şi nu deţineau documente de identitate.

La cercetări, aceştia au declarat că sunt cetăţeni sirieni, că au plecat din ţara de origine în urmă cu o săptămână şi au călătorit fraudulos ascunşi în diverse camioane, plătind unei călăuze suma de 7.000 de euro de persoană pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei. “Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, migranţii, şoferul şi mijlocul de transport au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat comisar-şef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.