Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dispus ieri după-amiază ca preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, care se afla sub control judiciar, să fie pus sub arest la domiciliu într-un dosar în care procurorii DNA îl acuză de corupţie. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul altor trei persoane anchetate în acelaşi dosar: Cristina Teodora Jinga – director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Carmen Irimescu – şefa Serviciului Proiecte şi Parteneriate din CJ Iaşi, şi Letiţia Popa – administrator al firmei Laser Co.
Cristian Adomniţei este acuzat de procurorii DNA de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea judeţului. În acelaşi dosar sunt anchetate de procurorii DNA Iaşi şi Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu şi Letiţia Popa. Printre acuzaţiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracţiune.