Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, menținută după gratii

0
373

Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei și fost manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, trimisă în judecată la începutul acestei săptămâni pentru trafic de influență în formă continuată, rămâne în arest preventiv. Tribunalul Dolj i-a respins, ieri, cererea de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu. Instanța a menținut arestarea preventivă atât în cazul ei, cât și a celorlalți doi funcționari publici, Rodica Țenea și Radu Smarandache, arestați în aceeași cauză. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

Magistrații Tribunalului Dolj au respins, ieri, cererea Cristinei Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu. Judecătorii au menținut arestul preventiv atât pentru ea, cât și pentru ceilalți doi inculpați arestați în aceeași cauză, Rodica Țenea și Radu Smarandache: „Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpata CALANGIU CRISTINA MARIANA. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata MUNTEANU IOANA, prin ordonanţa din 27.03.2015. Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor SMARANDACHE RADU, ŢENEA RODICA, CALANGIU CRISTINA MARIANA. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”, se arată în încheierea de ședință a Tribunalului Dolj. Inculpații pot contesta hotărârea la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, luni, 11 mai a.c., trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a fostului viceprimar al Craiovei, Cristina Calagiu, dar şi a altor cinci funcționari publici. Este vorba despre Radu Smarandache, șef serviciu din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, Rodica Ţenea, consilier juridic în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova (ambii aflați în arest prevenetiv), Ioana Munteanu (sub control judiciar), Maria Manolache, director general adjunct, în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj și Lavinia Cramen Oprea, șef  Centrul de Consiliere și Asistență Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, toți acuzați de infracțiuni de corupție.