Craiova: 18 permise reținute pentru neacordare de prioritate pietonilor

0
317

Polițiștii rutieri au continuat și ieri acțiunile de prevenire a accidentelor de circulație, urmărindu-se prevenirea evenimentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii prin loc prevăzut cu indicator sau marcaj. De asemenea, efectivele Biroului Rutier au acţionat și pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie generate de traversarea străzii de către pietoni prin alte locuri decât cele prevăzute cu indicatoare rutiere şi marcaj. Au fost constatate și aplicate 109 sancțiuni contravenționale de peste 12500 lei, dintre care 18 pentru neacordare prioritate pietoni, iar alte 25 amenzi au fost aplicate pentru traversări neregulamentare. Polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 18 premise de conducere.