Tudor Gheorghe va susţine concertul „The Best of Taraf” la București și Craiova

0
417

Tudor Gheorghe va susţine concertul „The Best of Taraf” mâine, 14 mai, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti, și vineri, 15 mai, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Spectacolul cuprinde o sinteză a celor mai frumoase melodii de muzică populară pe care Tudor Gheorghe le-a cântat pe atâtea scene alături de instrumentiştii săi. La Craiova, biletele s-au epuizat de câteva zile.

«Trăim alături de o generaţie fascinată de limba engleză, care bagă englezisme d-astea şi când e cazul şi când nu e cazul. Atunci, ca să mă amuz, am zis „The Best of Taraf”», a declarat maestrul, citat de Mediafax. Spectacolul de colecție este susținut de Tudor Gheorghe împreună cu instrumentiştii Virgil Iordache (vioară), Floricel Gheorghe (ţambal), Liviu Preda (braci) şi Ionel Feraru (contrabas).

Spectacolul va fi presărat cu momente de interacţiune cu publicul. «Am fost apostrofat, uneori, cu pseudoeleganţă intelectuală, că, după ce am făcut spectacole cu orchestre simfonice şi coruri academice n-ar trebui să mă cobor la un amărât de taraf, fie el şi tradiţional. Răspund pentru cei care mă înţeleg: mă înalţ, dragilor, alături de taraf! Lângă ei mă simt mângâiat de Guguianu şi Brâncuşi, lângă ei îi aud pe Enescu şi Zamfir care-mi şoptesc cum trebuie să rămân. Să rămânem. Credeţi-mă!», mai spune Tudor Gheorghe.

Concert caritabil pentru un oraș mai verde

Atât concertul susținut la Teatrul Național „Marin Sorescu”, cât și cel de la Sala Palatului au caracter caritabil, fondurile strânse din vânzarea biletelor urmând să fie utilizate pentru plantarea de copaci. Acțiunea se bucură de implicarea Rotary Club Craiova Probitas. În anul 2008, în urma concertului caritabil prezentat de maestru, au fost achiziționați 1.500 de puieți, care au fost plantați pe străzile Craiovei. «Anul acesta tradiția pentru copaci continuă cu „The Best of Taraf”. Datorită încasărilor din 15 mai de la Craiova și a donației din 14 mai de la București, vor fi cumpărați 1.700 de copaci ce urmează să fie plantați în această toamnă», se precizează pe site-ul artistului.