Bundesliga: Augsburg, victorie istorică pe Allianz Arena

0
350

FC Augsburg, formație aflată în lupta pentru locurile de Europa League, a obținut prima victorie din istorie, 1-0, pe terenul deja campioanei Bayern Munchen, ocazie cu care trupa lui Pep Guardiola a ajuns la al treilea eșec consecutiv, chiar fără gol marcat, după 0-2 la Leverkusen și 0-3 la Barcelona (în turul semifinalelor UCL).

Veteranul Bobadilla a reușit unicul gol al disputei sută la sută bavarze, în minutul 71, când l-a învins pe Neuer cu o reluare superbă cu călcâiul.

În partida vedetă a etapei, Monchengladbach a urcat măcar provizoriu pe poziția secundă, după ce a umilit cu 3-0 acasă pe Leverkusen, formație care cedase doar două puncte din ultimele 27 posibile.

În rest s-au consemnat rezultatele: Hamburg – Freiburg 1-1, Dortmund – Hertha 2-0, Hannover – Werder 1-1, Frankfurt – Hoffenheim 3-1, Stuttgart – Mainz 2-0. A mai rămas de jucat Paderborn – Wolfsburg și Köln – Schalke.

Clasament: 1. Bayern 76p, 2. MGladbach 63p, 3. Wolfsburg 62p (-1 joc), 4 Leverkusen 58p, 5. Augsburg 46…14. Hamburg 32p, 15. Freiburg 31p, 16. Hannover 31p, 17. Paderborn 31 (-1 joc), 18. Stuttgart 30p.