Arestat după ce a fost prins la volan băut și fără permis

0
339

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Coțofenii din Față, a fost arestat pentru 30 de zile, în baza mandatului emis marți pe numele său de magistrații Judecătoriei Craiova, pentru infracțiuni la regimul circulației. Polițiștii craioveni l-au prins la volan, pe Calea Severinului din Craiova, deși nu are permis de conducere și era băut. Mai mult, în anul 2010 a fost condamnat la închisoare cu suspendare tot pentru infracțiuni la regimul circulației.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.00, în Craiova, pe Calea Severinului, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova aflată în serviciul de patrulare l-a depistat pe Beldeanu Bimbai, de 30 de ani, din comuna Coţofenii din Faţă, Dolj în timp ce conducea un autoturism Renault fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Mai mult, la testarea bărbatului cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație record, de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost  condus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia.

„În cursul zilei de marți, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi ulterior Judecătoriei Craiova, instanţă care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.

Cel mai probabil la decizia arestării doljeanului a cântărit foarte mult faptul că este recidivist. Mai exact, aceeași instanță, respectiv Judecătoria Craiova, pe 5 octombrie 2010, îl condamna pe Beldeanu Bimbai la 6 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni pentru conducere fără permis și părăsirea locului faptei: „În baza art. 86 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. condamnă pe inculpatul Bimbai Beldeanu la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 89 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Condamnă pe inculpatul Bimbai Beldeanu la pedeapsa de 6 luni închisoare. Inculpatul Bimbai Beldeanu va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului Bimbai Beldeanu pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni”, se arată în sentința Judecătoriei Craiova de la momentul respectiv.