Dragomir: „Dacă vrea Solomon, Ştiinţa începe campionatul într-o lună”

1
379

Preşedintele LPF a anunţat că îi va acorda tot sprijinul primarului Craiovei pentru a resuscita echipa oraşului

Conducătorii fotbalului românesc şi-au declarat susţinerea totală pentru revitalizarea fotbalului craiovean şi au declarat că se vor implica în limita regulamentului pentru ca Universitatea Craiova să nu dispară. Condiţia ar fi ca autorităţile craiovene să se implice, iar şeful LPF, Dumitru Dragomir, l-a desemnat deja pe primarul Antonie Solomon drept persoana care poate reînvia rapid echipa Craiovei, care ar urma să evolueze în Liga a II-a chiar din vara aceasta sub numele de Ştiinţa Craiova. „Mi se rupe sufletul de Universitatea Craiova şi de suporterii ei, sunt şi eu oltean, ca şi Victor Piţurcă, şi am pune umărul pentru ca Universitatea Craiova să nu piară. Dacă se implică Aurică Solomon, alături de câteva foste glorii ale Universităţii, eu vă garantez că Ştiinţa va juca în Liga a II-a şi, dacă are echipă, va promova. Situaţia Craiovei poate fi rezolvată rapid, iar peste o lună şi ceva, când va începe campionatul ligii secunde. Echipa se poate numi fără probleme Ştiinţa Craiova şi poate evolua în Divizia B, se pot găsi modalităţi prin care putem face acest lucru. Eu îmi voi oferi tot sprijinul, voi face tot ce îmi stă în putinţă ca Universitatea Craiova să nu dispară, mă voi pune şi în genunchi la Mircea Sandu, dar ştiu că şi el vrea acelaşi lucru, ca echipa Craiovei să nu moară. Condiţia principală este să se implice primarul Aurică Solomon şi să nu mai auzim de acest Adrian Mititelu, care a distrus fotbalul craiovean şi a păcălit şi fraudat pe toată lumea” a declarat Dumitru Dragomir. Pe de altă parte, primarul reinstalat recent a afirmat că nu crede în înfiinţarea unei echipe susţinută de municipalitate, cel puţin în 2011, neexistând un buget alocat în acest sens.

Fiscul ţine de jucători pentru a-şi recupera paguba

Fotbaliştii Universităţii Craiova se află într-o situaţie inedită după ce FRF a decis dezafilierea clubului lui Mititelu. În primă instanţă această hotărâre ar trebui să fie mană cerească pentru jucători, care îşi pot negocia salariile şi primele de instalare din postura de agenţi liberi, implicit pot obţine sume considerabil mai mari decât cele pe care le-ar fi negociat în cazul în care Mititelu i-ar fi vândut. Totuşi, Fiscul încearcă să-şi recupereze datoriile pe care Adrian Mititelu le-a acumulat tocmai prin vânzarea fotbaliştilor, pe care pusese deja sechestru. Astfel, transferurile lui Prepeliţă şi Mihai Costea la Steaua şi Silviu Lung junior şi Marius Ologu la Astra sunt în stand-by tocmai din cauza pretenţiilor Finanţelor doljene de a-şi recupera datoriile prin intermediul vânzării jucătorilor. „Păi ce, noi suntem clădiri? Ce vină am eu? Practic, sunt în aceeaşi situaţie cu Fiscul, şi eu am interesul să recuperez nişte bani pe care-i aveam de primit de la club. Azi sau mâine se va lua decizia prin care voi deveni oficial liber, în urma desfiinţării Craiovei. s-a întrunit comisia, dar n-a luat nici o hotărâre. De fapt, a ajuns la concluzia că nu mai are ce să judece, din cauza dezafilierii Universităţii” a declarat ieri Andrei Prepeliţă, care aşteaptă de câteva săptămâni să se alăture lotului Stelei.

 

1 COMENTARIU

  1. Asa nea Mitica, asa te vrem ! “Noua echipa sa se numeasca “FC Stiinta Craiova” si hai s-o luam de la capat. Dar niciodata aceasta noua echipa sa nu mai aiba un singur patron, ca sa nu mai dam iar de belea.
    Hai Stiinta ! Asa s-a strigat intotdeauna la Craiova, chiar pe vremea Universitatii !

Comments are closed.