Ducesa de Cambridge a născut o fetiţă.

0
350

Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut o fetiţă, sâmbătă, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind al doilea copil al cuplului princiar şi al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează BBC.

Bebeluşul s-a născut la ora locală 08.34 (ora 10:34, ora României) şi a avut la naştere greutatea de 3,71 kilograme, potrivit unui anunţ publicat pe contul oficial de Twitter al Palatului Kensington. “Alteţa Sa regală şi copilul său se simt foarte bine”, a precizat Palatul Kensington. Prinţul William a fost prezent la naşterea celui de-al doilea copil al său.Toţi membrii familiei regale britanice, în frunte cu regina Elizabeth a II-a, au fost informaţii privind naşterea bebeluşului.Ducesa Catherine, în vârstă de 33 de ani, a născut în aripa Lindo a spitalul St. Mary din Londra, acolo unde l-a născut şi pe prinţul George, primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, în iulie 2013. Palatul Kensington a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că ducesa de Cambridge a intrat în travaliu şi a fost internată în maternitatea Lindo a spitalul St. Mary din Londra. Ducesa Catherine a fost internată la ora 06:00 (ora 08:00, ora României).Bebeluşul este al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul său, prinţul Charles, tatăl său, prinţul William, şi fratele său, prinţul George.