Eurodeputatul Victor Boştinaru: „UE nu poate aştepta următoarea tragedie din Mediterană pentru a acţiona”

0
367

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a atras atenţia că Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pentru a preveni tragediile din Marea Mediterană, loc în care se estimează că şi-au pierdut viaţa peste 1500 de imigranţi, doar în acest an. Declaraţia eurodeputatului a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în contextul Consiliului Extraordinar pe tema tragediilor din Marea Mediterană şi a politicilor de migraţie şi azil ale Uniunii Europene.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Primul meu gând se îndreaptă către victimele tragediei din Mediterană din urmă cu zece zile. În acest Parlament şi în Instituţiile noastre ne-am exprimat prea adesea tristeţea faţă de tragedii care se tot repetă pentru că nu se adoptă soluţii complete. Uniunea Europeană nu mai poate aştepta până la următoarea tragedie, trebuie să acţionăm acum. Mă bucur că s-a convocat un Consiliu Extraordinar şi de asemenea, un Consiliu al Miniştrilor de Interne şi Justiţie, dar, sunt mai puţin mulţumit de rezultatul acestor Consilii.” 

Eurodeputatul român a salutat însă poziţia Preşedintelui Comisiei Europene, care a făcut un apel la o imigraţie legală şi la relocarea a 10.000 de refugiaţi pe teritoriul Europei: „Între poziţia Consiliului şi poziţia Preşedintelui Jean-Claude Juncker, salut fără ezitare poziţia Preşedintelui Juncker. Aceasta este soluţia europeană.”

„Este momentul ca Europa să-şi merite premiul Nobel şi să acţioneze cu o strategie completă şi cu o viziune comună asupra acestei probleme. 

În primul rând, Triton trebuie consolidat şi trebuie să ajungă cel puţin la nivelul Mare Nostrum. În al doilea rând, responsabilitatea faţă de refugiaţi şi solicitanţii de azil trebuie partajată de toate statele membre. În al treilea rând, pe termen scurt, Europa trebuie să se asigure că traversarea Mării Mediterane organizată de traficanţi de persoane fără scrupule se opreşte iar infractorii sunt aduşi în faţa justiţiei. 

Este evident că adevăratele probleme sunt crizele de care fug aceşti oameni, pornind de la conflictul din Siria, trecând prin conflictul din Libia şi sfârşind cu regiunea Sahel şi tragediile din această zonă” a conchis Victor Boştinaru.