Rus: Am putea rezolva interconectivitatea între regiunile istorice în următorii patru ani

0
322

 Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, speră ca până la sfârşitul lunii mai să primească aprobarea de la CE pentru Masterplanul de transport, el adăugând că interconectivitatea între regiunile istorice s-ar putea rezolva în următorii patru ani, atât din punctul de vedere rutier cât şi feroviar.

Ioan Rus

“Noi am trimis răspunsuri la toate observaţiile pe care CE le-a avut la Masterplanul general de transport, sperăm ca în cel mai scurt timp, până la finalul lunii mai, să primim aprobarea finală şi să se semneze programul de infrastructură mare în România, acela fiind momentul în care ştim sumele pe care le avem la dispoziţie şi putem prioritiza. Dacă vom reuşi să implementăm toate programele pe care le avem, am putea rezolva interconectivitatea între regiunile istorice ale României în următorii patru ani, ceea ce ar fi un lucru excepţional. Şi nu vorbesc doar de transportul rutier, în paralel avem investiţii mari şi în transportul feroviar, care are un rol important în dezvoltarea economică”, a spus Rus.

         Potrivit acestuia, în 2016 se vor termina lucrările la autostrada Turda – Sebeş, iar Autostrada Transilvania, de la Braşov la Borş, va fi finalizată în 2017 – 2018, iar cât mai curând vor începe şi lucrările la Piteşti – Sibiu şi la Comarnic – Braşov. “Avem o absorbţie de 58 – 59% pe infrastructura de transport, sperăm să depăşim 80% din exerciţiul financiar 2007 – 2013. Pe lângă banii care vin de la CE avem şi 7 miliarde de euro alocaţi de la bugetul de stat. În Masterplanul de transport avem şi 7 aeroporturi internaţionale, 10 porturi dunărene şi 14 centre intermodale”, a mai spus Ioan Rus.

         La rândul său, Corina Creţu a spus că pentru CE este important ca Masterplanul de transport să aibă susţinere naţională şi stabilitate, să existe asigurări că nu va fi schimbat pe parcurs. “O dezbatere naţională şi o susţinere din partea forţelor politice, a societăţii, cred că este importantă. Programul de infrastructură mare înseamnă 9,5 miliarde de euro din partea CE, şi cu contribuţia României de 7 miliarde de euro, sigur se pot face priorităţi. Pentru priorităţile României fondurile acestea nu vor fi suficiente, dar e un pas înainte”, a spus Creţu.