Trei răniți după un accident în Brazda lui Novac

0
496

Trei persoane au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în urma unui grav accident de circulație petrecut ieri noapte, în Brazda lui Novac.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.15, pe strada Brazda lui Novac din Craiova, Sorin Dăogaru, de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Ford, a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autoturism, marca Hyundai, condus din sens opus de Ileana Popa, de 31 de ani, tot din Craiova. În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a Ilenei Popa, şi rănirea uşoară a lui Sorin Dăogaru şi a lui Mihai Popa, 26 de ani, pasager în Hyundai, fratele șoferiței, cu toții fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Șoferul care a provocat accidentul a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Un alt accident, de această dată fără victime, s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 23.15. Polițiștii au fost sesizati prin numărul de urgență 112 de un participant la traficul rutier cu privire la faptul că, pe DN 6, la ieşirea din satul Radomir, comuna Dioşti, a avut loc un accident rutier în urma caruia un autovehicul s-a răsturnat în şant. Un echipaj de polițiști a ajuns la faţa locului și a găsit un autovehicul Cielo ce prezenta avarii în partea dreaptă, iar lângă aceasta se afla un grup de tineri care încercau să ridice mașina de la locul accidentului. Oamenii legii l-au identificat pe conducătorul acestuia, Bibian Tănase, de 33 de ani, din comuna Dioşti, și au stabilit că acesta a condus autoturismul pe drumul public, deși avea o alcolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova unde i-au fost recoltate probe biologice, iar în cauză s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.