Pentru fraţii Nicu şi Ion Ispas, din Maglavit, anul nu se termină niciodată. Doar anotimpurile par să conteze. Iarna îi pune la încercare fiindcă durează mult şi mereu trebuie privit spre furajele care se împuţinează, iar vara secetoasă, cu iarbă neîndestulată, le amărăşte sufletul. Pentru ei, primăvara nu începe cu colţul ierbii, ci cu primele fătări, care, de regulă, se întâmplă încă din ianuarie, când gerul este năpraznic de crapă pietrele şi mieii trebuie aduşi în spaţii încălzite. Adevărații crescători de oi şi capre se formează, așadar, greu. Pe lângă dragostea faţă de animale şi tainele unei meserii, mai trebuie și o empatie, dacă îi putem spune aşa, fără de care nu se poate. Pe vremuri, îndeletnicirea era bănoasă, lâna avea căutare, şi încă preţ bun, ceea nu se mai întâmplă astăzi. Doar din valorificarea mieilor şi a brânzei obţinute, nu te alegi cu mare lucru. Dar, fraţii Nicu şi Ion Ispas rămân ataşaţi unei îndeletniciri de tradiţie, bine deprinse. Legaţi de natură, ei presimt când se va înnoura şi când va ploua, dar şi când soarele va zăbovi mai multe zile pe cer, cum îşi doresc acum, pentru că iarba să-şi dea drumul.
I-am găsit pe cei doi frați, Nicu și Ion Ispas, la stâna pe care și-au ridicat-o la o margine a comunei Maglavit, spre canal. Stâna lor nu este una așa cum și-ar imagina-o cineva, doar o colibă acoperită cu stuf în mijlocul câmpului. Cei doi crescători de oi au luat lucrurile în serios și și-au ridicat, pe o bucată de pământ proprietate personală, o casă și un saivan. Cu timpul, numărul oilor a crescut și au mai ridicat încă unul, și încă unul. Acum, cum treci colțul spre sat, dai de cele trei saivane și un șopron care vara este îndesat cu baloți de lucernă. Ieri, în miercurea de dinaintea Paștelui, cei doi frați sacrificau mieii pe care urmau să-i vândă unor clienți de-ai casei.” De 15 ani ne ocupăm cu creșterea oilor și a caprelor. Am pornit de la zero, cu niște vaci pe care le-am vândut și ne-am luat apoi câteva oi. Ne-a spus cineva că este o muncă mai ușoară cu ele, dar ne-am dat seama că nu este chiar așa, se muncește poate și mai mult. Asta este, trebuie să trăim și noi din ceva. Suntem în putere și, slavă Domnului, suntem sănătoși, deci trebuie să muncim”, spunea unul din frați, care luase o pauză de la muncă și privea spre curtea în care erau aliniate jgheaburile, acum goale, ale animalelor.
Cât de greu se îngrijește o turmă de 300 de oi
Cei doi crescători au ieșit din iarnă cu 300 de oi, 170 de capre și 200 de miei. A fost muncă grea să întrețină toate aceste animale, mai ales că iarna a fost lungă și a venit după o vară ploioasă care nu le-a dat răgazul necesar pentru a stoca multe furaje.” Am cumpărat baloți de lucernă de la Tunari și Moțăței, dar am fost la limită. Ne uităm cum se împuținează și ne gândeam ce o să facem când o să se termine furajul, pentru că oile nu pot să stea fără lucernă. La capre le mai dăm și acum grăunțe de porumb, dar oilor trebuie furaj uscat”, spune Mirela Ispas, soția unuia dintre frați, care ajută și ea la sacrificatul mieilor, ca și la toate celelalte treburi. Munca la stână începe dis-de-dimineață, când se crapă de ziuă și animalele trebuie mulse. Cele două cumnate au în grijă caprele, iar bărbații trebuie să mulgă oile. De cele mai multe ori și copiii se trezesc să dea o mână de ajutor. Când soarele se ridică pe cer, turma de oi și capre se află deja pe câmp, la pășunat. Seara, când liniștea se așterne peste sat și în fiecare casă, toată această operațiune anevoioasă se reia, aici, la stână.
Animalele au fost scoase la pășunat
De o lună de zile, de când a dat colțul ierbii, animalele familiei Ispas sunt scoase pe islaz sau la pădure în căutare de verdeață. Ciobanul pe care l-au angajat de mai multă vreme a primit în grijă cele 300 de oi, dar și mieii, pe care îi paște cât este ziua de lungă. Turma de capre a fost separată de a oilor și este scoasă la pășunat de cei ai casei, în special de cele două cumnate care fac cu rândul. Ieri, se făcuse ora prânzului când și-a făcut apariția, pe o latură a gospodăriei, cioporul de capre. Era condus de un țap cu patru coarne, o adevărată raritate cu care ciobanii se mândresc. Iezii le-au ieșit imediat în întâmpinare, bucurându-se de sosirea lor. Spectacolul era frumos la prima vedere, dar este susținut de multă trudă.” Am cumpărat un ied cu 100 de euro, destul de scump, pe care vrem să-l ținem de prăsilă”, spunea unul dintre ciobani purtând în brațe un ied negru, cu urechile pleoștite. „Acum trebuie să le punem apă și să le mai dăm porumb, că nu le ajunge ce găsesc pe câmp. Iarba e încă mică și nu au cu ce să se sature”, mai spunea bărbatul. Odată cu venirea caprelor, sacrificarea mieilor a fost întreruptă și toată lumea merge să îngrijească de acestea.
Lipsa unei piețe de desfacere, o problemă arzătoare
Munca pe care o depun crescătorii pentru a crește oile și caprele este extrem de dificilă, iar profitul înseamnă, de fapt, doar puținul necesar pentru traiul lor zilnic. Înainte de Paște, fac cei mai mulți bani, pe care îi scot din comercializarea mieilor. Ieri, la Maglavit, mielul se vindea în viu cu 11 lei pe kilogram, dar cei mai mulți îl cumpărau gata tăiat, cu 20 de lei pe kilogram. „Desfacerea este cea mai mare problemă pentru noi. Dacă aș ști că am cui să vând 1.000 de miei, i-aș crește fără discuții. Dar așa nu mă pot baza decât pe clienții fideli care știu că eu am miei mari și frumoși. Mă sună și îmi spun câți vor, iar eu le dau. Nu sunt totuși mulți, iar profitul nostru nu este, de fapt, mare lucru”. Ciobanii pierd foarte mult și din faptul că nu mai au unde să valorifice lâna oilor care altădată făcea cât jumătate din prețul animalului. Presărate bine cu sare ca să nu se strice, pieile sunt ținute acum acasă, iar crescătorii speră că le vor găsi și un cumpărător până la urmă. Un ban mai fac în timpul anului din vânzarea brânzei, dar nici aceasta nu este cu adevărat o afacere. Trăgând linie, prețul nu bate niciodată cu munca și sacrificiile pe care ciobanii le fac, fără întrerupere, zi după zi.
***
Primarul comunei Maglavit, Ion Dinu:
„Ne mândrim cu oamenii muncitori din comună, iar printre aceștia sunt, cu siguranță, și crescătorii de animale. Primăria a venit în întâmpinarea lor cu inițiativa, care a fost agreată și de consiliu, în fiecare an, de a nu percepe nici o taxă pentru pășunatul pe islazul comunal. De cealaltă parte, și crescătorii de animale au fost mult mai atenți decât altă dată și nu au produs nici o daună celor care aveau culturi în apropiere. De ani de zile nu am mai avut în comună scandaluri pe această temă”.
LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU
