Complexul Energetic Oltenia înregistrează pierderi de aproximativ 120 milioane RON

0
380

 PNL trage un semnal de alarmă în mod public referitor la situaţia dezastruoasă în care se găseşte sectorul minier din România. Cel mai afectate sunt Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara, care împreună asigură aproape 30% din producţia de energie la nivelul ţării. PNL cere Guvernului condus de Victor Ponta şi ministerului economiei condus de Andrei Gerea să oprească jaful de la aceste companii şi să elimine influenţele politice.

Complexul Energetic Oltenia înregistrează azi pierderi de aproximativ  120 miloane RON, în ultima perioadă nu au fost plătite taxele și impozitele către bugetul de stat, nu sunt plătite creditele, nu sunt plătiți furnizorii. Asta deşi în 2012, CE Oltenia a avut un profit de 44 de milioane de lei.Motivul dezastrului de la CE Oltenia este numirea vicepreşedintelui PSD Laurenţiu Ciurel  drept manager “profesionist” al complexului energetic. Potrivit DNA, legăturile de partid şi de afaceri dintre Ciurel şi PSD sunt foarte vechi, complexurile energetice din Oltenia dând contracte oneroase Casei de avocatură Dan Şova şi Asociaţii. Un avocat de la Casa Şova lucra la dosare 25 din 24 de ore. Victor Ponta, fost partener al Casei de avocatură Şova, evită subiectul şi se spală pe mâini de orice implicare în această speţă”, se precizează într-un comunicat de presă al PNL.

Urmează sute de concedieri  la termocentralele Mintia

Circa 200.000 de persoane ar fi afectate de închiderea sau reducerea activităţii Complexului Energetic Oltenia. În ceea ce priveşte Complexul Energetic Hunedoara, rezultatul Guvernării Ponta este creșterea preţului per Gcal de la 85 lei la 130 lei, acumularea de datorii comerciale – de 400 mil. şi bugetare – la acelaşi nivel. Și în cazul acestei societăţi, programul de disponibilizare va afecta un număr de aproape 1000 de angajaţi, dar cu toate aceste sacrificii nu se ştie dacă societatea va mai funcţiona. „Guvernul a prezentat măsurile şi pentru Valea Jiului unde, de asemenea, urmează sute de concedieri atât de la termocentralele Mintia şi 15 Paroşeni, cât şi de la minele de huilă”, se mai spune în comunicatul PNL.