Prezent la lansarea sateliţilor, în Guyana franceză / Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, raportor al proiectului Galileo

0
351

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu s-a aflat zilele acestea,  la Kourou, în Guyana franceză, unde a fost invitat, în calitate de raportor al proiectului Galileo, la lansarea sateliţilor Galileo 7 şi 8. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a încercat să plaseze pe orbita terestră doi sateliţi de navigaţie, vineri seara, cu ajutorul unei rachete ruseşti, marcând astfel reluarea programului Galileo, după o lansare aproape ratată, în august 2014, care a necesitat câteva milioane de euro pentru a fi remediată. Galileo reprezintă pe scurt : GPS-ul European.

           Proiectul Galileo a fost conceput de UE ca o alternativă la sistemul GPS (Global Positioning System) american. UE este obligată să folosească un sistem de lansare rusesc până când compania Arianespace va finaliza racheta Ariane 5 – spre sfârşitul acestui an. Eroarea comisă cu cei mai recenţi doi sateliţi din sistemul Galileo, care au fost plasaţi pe orbite incorecte după lansarea lor de la Centrul spaţial european din Guyana franceză, a fost pusă pe seama unei defecţiuni care s-a produs la unul dintre etajele lansatorului rusesc.

           Lansarea de vineri seara, considerată de data asta un succes, ridică la opt numărul sateliţilor Galileo plasaţi pe orbită, dintr-o viitoare constelaţie care va avea 30. Deputatul european, raportor al proiectului Galileo, Marian Jean Marinescu a precizat că „cei doi sateliţi lansaţi în august 2014 au fost repoziţionaţi în cele din urmă pe orbite viabile şi pot fi de acum înainte utilizaţi…”. Comisia Europeană va decide în luna aprilie dacă va folosi într-adevăr cei doi sateliţi – o decizie care va necesita cheltuieli suplimentare, pentru a adapta echipamentele de la sol cu noile orbite ale sateliţilor.

           Alte două lansări de sateliţi sunt programate pentru acest an, în urma cărora sistemul Galileo va putea să intre într-o etapă de “funcţionare parţială” în 2016. Sistemul Galileo va fi pe deplin operaţional în anul 2020.