SUA ar putea încetini retragerea trupelor din Afganistan

0
343

Administraţia Barack Obama ar putea renunţa la planurile de reducere a numărului forţelor americane în  Afganistan la 5.500 până la sfârşitul anului. Oficialii americani susţin că administraţia ar putea încetini retragerea şi probabil le va permite multora dintre cei 9.800 de militari americani să rămână în Afganistan şi în anul următor. În prezent, circa 2.000 de militari desfăşoară misiuni de contraterorism, iar liderii militari au argumentat că aceştia vor trebui să continue să urmărească rămăşiţele Al-Qaida şi să monitorizeze militanţii Statului Islamic care încearcă să recrutereze agenţi în Afganistan. În ultimele săptămâni, liderii de la Pentagon, inclusiv secretarul Apărării Ash Carter, au recunoscut că discuţiile despre încetinirea ritmului retragerii trupelor. Dar ei sunt tot mai încrezători că armata va menţine o forţă substanţială în Afganistan şi după 2015. Administraţia nu s-a arătat însă dispusă să meargă dincolo de 2016, această dată fiind considerată un obiectiv de securitate crucial din punct de vedere politic pentru Obama, care a promis retragerea tuturor trupelor până la încheierea preşedinţiei sale. Planul iniţial anunţat de Obama în 2014 presupune reducerea numărului de militari americani la 5.500 până la sfârşitul lui 2015 şi retragerea tuturor militarilor cu excepţia unei forţe de securitate obişnuite la ambasadă până la sfârşitul lui 2016. Misiunile de securitate de la ambasade variază ca mărime în lume, dar acestea ar putea totaliza 1.000 de militari.