Eurodeputatul Victor Boştinaru : „Este timpul să fim severi şi uniţi la adresa Rusiei”

0
820

Europarlamentarul Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a subliniat în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, importanţa acţiunilor comune şi coordonate în politica externă şi de securitate a Uniunii Europene, mai ales în contextul geopolitic actual. Intervenţia eurodeputatului a avut loc în dezbaterea raportului anual din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, către Parlamentul European.  

 Parlamentul European a adoptat în această săptămână un raport cu adevărat strategic, într-un context geopolitic în schimbare. „Acest raport este important pentru că vine în momentul în care reiterăm angajamentul nostru de a susţine, în mod consistent, efortul Uniunii Europene pe arena internaţională”, a subliniat eurodeputatul Victor Boştinaru. Europarlamentarul român a mai arătat că pentru aceasta, trebuie să se revenă la utilizarea integrală a instrumentelor oferite de Tratatul de la Lisabona şi să se menţină o abordare proactivă, unitară şi coerentă a politicii externe şi de securitate a Uniunii.

„Coerenţa Uniunii noastre este esenţială”

            „Coerenţa Uniunii noastre este esenţială. Acesta implică o coordonare strânsă între acordurile comerciale şi asigurarea resurselor energetice pe de o parte şi obiectivele politicii externe şi de apărare pe cealaltă parte. În egală măsură a venit timpul ca Uniunea Europeană să aibă o contribuţie efectivă şi recunoscută în Orientul Apropiat şi în Africa în calitate de promotor şi facilitator a unei soluţii pentru doua state egale: Israel şi Palestina; în calitate de partener credibil în lupta împotriva Daesh şi a celorlalte grupări aparţinând ameninţărilor teroriste globale şi ca lider în ajutorul umanitar pentru milioanele de refugiaţi din regiune. Este timpul, de asemenea, să fim severi şi uniţi la adresa Rusiei, să condamnăm fără ezitare războiul comandat şi susţinut de Federaţia Rusă în estul Ucrainei, să reacţionăm la propagana rusească şi să utilizăm acest moment pentru a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii energetice.”,a  conchis deputatul european.