Europarlamentarul Victor Boştinaru: „Cooperarea dintre Uniunea Europeană şi Liga Statelor Arabe este esenţială în combaterea terorismului”

0
766

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenţia asupra importanţei cooperării dintre Uniunea Europeană şi Liga Statelor Arabe în combaterea terorismului, în actualul context internaţional. Intervenţia eurodeputatului român a avut loc miercuri seara, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă al Uniunii, Federica Mogherini. 

Europarlamentarul Victor Boştinaru a reafirmat importanţa cooperării dintre Uniunea Europeană şi Liga Statelor Arabe în combaterea terorismului. „Acest lucru este cu atât mai important în aceste zile când ne confruntăm cu activităţi teroriste grave, în toate colţurile lumii, acţiuni pe care la condamn ferm. Prin urmare, susţin dezvoltarea canalelor dedicate de comunicare şi proceduri specifice pentru un schimb periodic de bune practici în combaterea terorismului şi pentru un schimb adecvat şi rapid de informaţii. În egală măsură, încurajez un dialog întărit şi global cu liderii şi elitele din ţările arabe care trebuie promovaţi ca parteneri cheie în stabilizarea propriilor societăţi. În aşteptarea publicării cadrului stabilit prin Memorandumul de Înţelegere, subliniez importanţa cooperării strânse pentru stoparea mecanismelor de finanţare a activităţilor teroriste, distrugerea reţelelor de trafic de arme şi adoptarea standardelor comune transparente în utilizarea şi transferarea dispozitivelor cu uzanţă duală, civilă sau militară.”, a subliniat parlamentarul european.

„În Libia construcţia instituţională este problema cheie”

Eurodeputatul Victor Boştinaru a mai atras atenţia şi asupra consolidării poziţiei Statului Islamic în această regiune. „În timp ce nu avem nicio veste bună din Libia, vedem că Daesh îşi intensifică puterea cu mai multe atacuri pe teritoriul libian, inclusiv executarea celor 21 de creştini egipteni, iar afilierea Boko Haram la Daesh creşte pericolul în regiune. Între timp, sute de mii de libieni încearcă sa traverseze Mediterana. În Libia construcţia instituţională este problema cheie şi aici Europa ar trebui să joace un rol esenţial, împreună cu partenerii regionali şi interregionali. Suntem încurajaţi de faptul că cele două părţi aflate în conflict au negociat în cele din urmă faţă în faţă, în Maroc. Un guvern de unitate, care să controleze întreaga ţară, este necesar şi este cel mai important pas.”, a mai spus eurodeputatul român.