Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: „Dezafilierea fotbalistică a Craiovei este, pentru mine, incredibilă”

0
332

„Fără a comenta decizia Biroului Executiv al FRF, de dezafiliere temporară a Universităţii Craiova, pentru a nu fi considerată o imixtiune de natură nepermisă în deciziile organismelor FRF, asta nu înseamnă că nu împărtăşesc deplin decepţia suporterilor echipei de fotbal din Bănie, ani de-a rândul emblematică pentru fotbalul românesc. M-am regăsit mereu în trăirilor zecilor de mii de suporteri ai Craiovei fotbalistice, am încercat, pe cât posibil, să fiu alături de clubul de fotbal craiovean şi chiar nu mi-au fost străine problemele Centrului de Copii şi Juniori, încă de la începutul mandatului meu de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Rămânând alături de suporterii Craiovei, dureros încercaţi, într-o adevărată cumpănă, printr-o decizie, pentru mine incredibilă, voi susţine din funcţia deţinută orice demers de reconstrucţie fotbalistică şi sper că acesta nu va întârzia”.