Parlamentul European cere anchetă internaţională în cazul asasinării lui Nemţov

0
306
Boris Nemţov

Parlamentul European a subliniat că independenţa puterii judiciare „nu este respectată” în Rusia şi a solicitat o „anchetă internaţională independentă” cu privire la asasinarea opozantului rus Boris Nemţov. Printr-o rezoluţie, deputaţii europeni au subliniat faptul că această crimă, se numără „printre tot mai numeroasele asasinate politice şi morţi suspecte nerezolvate, comise în Rusia după 1998”. La o săptămână după asasinat, mai mulţi suspecţi au fost arestaţi în Rusia. Principalul dintre ei, fost poliţist cecen, îşi clamează nevinovăţia, potrivit Comisiei pentru Drepturile Omului din Rusia, care a declarat miercuri că mărturiile sale au fost obţinute sub tortură. În rezoluţia lor, eurodeputaţii afirmă că au „luat notă” de aceste arestări, însă critică „eşecul sistematic al Moscovei în a respecta statul de drept şi a face dreptate cetăţenilor”. Estimând că „situaţia privind drepturile omului din Rusia nu a încetat să se deterioreze” în ultimii ani, Parlamentul European s-a declarat „preocupat de climatul de ură” faţă de opoziţie, minorităţi şi ţările vecine, „sub impulsul propagandei de stat şi media oficial”. „Kremlinul cultivă şi stârneşte ura şi violenţele”, şi-au exprimat îngrijorarea parlamentarii europeni, în opinia cărora „Rusia a împrumutat o voce care nu este a unei democraţii sănătoase”. De asemenea, Parlamentul European le-a cerut autorităţilor ruse să-i „elibereze imediat pe toţi prizonierii politici”, precum şi pe aviatoarea militară ucraineană Nadia Savcenko, ţinută închisă în Rusia, unde este acuzată de uciderea a doi jurnalişti ruşi în estul Ucrainei, în iunie anul trecut.  Nu în ultimul rând, deputaţii europeni cer eliberarea imediată şi „întoarcerea în perfectă siguranţă” în ţara sa a poliţistului estonian Eston Kohver, arestat în septembrie anul trecut în nord-vestul Rusiei, lângă frontiera estoniană, şi inculpat pentru spionaj. El face obiectul unei „răpiri”, prin „încălcarea dreptului internaţional”, şi este „închis ilegal”, denunţă Parlamentul European.