Liga Campionilor: Jose Mourinho la prima calificare pierdută în fața unui club francez

0
337

Partidă infernală pe Stamford Bridge, în sensul că, 90 de minute din 120, Chelsea a fost în superioritate numerică după eliminarea lui Zlatan Ibrahimovici la un atac imprudent prin alunecare asupra lui Oscar. Anul trecut Chelsea se dovedise cimitirul ambițiilor lui PSG (2-0) în partida retur. Însă de această dată partida avea o cu totul altă abordare. Primul tur se încheiase 1-1 și pentru a se califica PSG avea nevoie să marcheze în deplasare. Dar cum să o facă, în condițiile în care Zlatan Ibrahimovici își lasă echipa în inferioritate numerică din minutul 31! Partida se încinge, arbitrul administrând nu mai puțin de 7 cartonașe galbene, de o parte și de alta. Gazdele reclamă un penalty la Diego Costa, în finalul primei reprize, dar și oaspeții au o ocazie imensă creată de Cavani, care se debarasează de Courtois (min. 58), însă nu nimerește cadrul porții. În min. 81 Gary Cahill, în urma unei acțiuni confuze la poarta străjuită de Sirigu, deschide scorul. PSG nu-și pierde speranțele și reușește egalarea prin David Luis (min. 86) la o lovitură de colț. În prelungiri Hazard, care rareori a făcut diferența, își aduce echipa în avantaj (min. 90+6), dintr-un penalty, pentru ca Tiago Silva să reușească o egalare aproape incredibilă (min. 114)  și, de fapt, o calificare în sferturile de finală. Interesant este că cei mai buni jucători de la PSG au fost Marco Verratti, David Luis și Tiago Silva, în timp ce Edison Cavani și Zlatan Ibrahimovici au primit cele mai mici note. De la Chelsea portarul belgian Thibaut Courtois a primit nota 7, Diego Costa nota 4, iar Eden Hazard 6,5. Și așa mai departe. Ca și în ediția precedentă a Ligii Campionilor, Chelsea nu răzbate până în fazele superioare ale competiției. Și nu e o notă bună pentru Jose Mourinho. Care este pentru prima dată eliminat de un club francez. PSG nu câștigase niciodată în Anglia. N-a câștigat nici de data aceasta. A obținut o remiză (2-2) care i-a asigurat calificarea.