Dolj: Cercetați penal pentru braconaj piscicol

0
320

Poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Cârna şi Măceşu de Jos, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, în cursul zilei de ieri, i-au depistat pe Aurel R., de 46 de ani, Marian G., de 21 de ani, ambii din comuna Cârna şi Cristian S., de 23 de ani, din comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea, după ce au pescuit în bazinul piscicol nr. 3, din comuna Cârna, 73 kg peşte, folosind 8 plase tip monofilament, în lungime de aproximativ 1000 metri. Peştele şi uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării. Cei trei sunt cercetaţi penal, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.