Migranți ascunși într-un TIR încărcat cu articole din plastic descoperiți la Calafat

1
296

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au descoperit trei bărbaţi ascunşi într-un camion care se îndrepta către Germania, încărcat cu articole din plastic, ce intenţionau astfel să intre ilegal în ţară. Bărbații au fost returnați pe teritoriul Bulgariei.

Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Dolj au anunțat că, ieri-dimineață, la ora 2.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion marca Mercedes, un cetăţean turc, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, articole din plastic din Turcia pentru Germania.

La verificarea mijlocului de transport, echipa comună formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a descoperit în compartimentul marfă, printre cutiile cu marfa transportată, trei persoane de sex masculin care nu vorbeau limba română şi nu deţineau documente de identitate. La cercetări, şoferul camionului a declarat că nu avea cunoştinţă despre prezenţa bărbaţilor în mijlocul de transport.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, camionul, şoferul turc şi cei trei migranţi au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat comisar-șef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.