Craiova invincibilă, în faţa bornei 15

0
332

Neînvinsă din august anul trecut, Universitatea pregăteşte un duel mai greu decât pare la prima vedere, cu Gaz Metan Mediaş

Universitatea Craiova a trecut al paisprezecelea hop în campionat fără să fie învinsă. Un record apreciat, remarcat, cu atât mai mult cu cât este un sezon al revenirii, al reobişnuirii cu Liga I. Jocul a dezamăgit în retur, dar punând în balanţă cele cinci puncte strânse din două deplasări cu echipe care se luptă să evite retrogradarea şi un meci cu Steaua, bilanţul este unul bun, fără îndoială. „Pandurii” lui Grigoraş au fermecat în retur, dar se aflau pe loc retrogradabil şi nici acum nu sunt scăpaţi de emoţii. Această serie foarte bună a Universităţii a ridicat ştacheta, a mărit subit pretenţiile fanilor şi de aici vine şi această nemulţumire legată de joc. După perioada de pregătire toţi se aşteaptă la un upgrade, la o exprimare mai estetică, mai ales că echipa nu mai evoluează cu acea presiune a ieşirii din zona periculoasă. Nimeni nu pune însă jocul mai presus de rezultate, în special în această stagiune de tranziţie a Ligii I către un campionat mai concentrat valoric. Îngrijorătoare este doar forma slabă a unor jucători în care fanii îşi pun speranţele pentru viitor, pentru construcţia unei echipe solide. Fantezia lui Bawab încântă, clarviziunea lui Brandan impresionează, constanţa lui Frăsinescu este remarcabilă, abnegaţia lui Madson atrage atenţia, polivalenţa lui Târnăcop a fost  utilă, dar de jucători precum Vătăjelu, Mateiu, Băluţă, Ivan, Herghelegiu sau chiar Briceag se agaţă suporterii pentru a reînvia în anii următori performanţele de la care au trecut atâţia ani. Iar aceştia sunt în regres evident şi, mai mult, nu sunt la nivelul aşteaptat nici din punct de vedere fizic.

Gazul vine să nu piardă pe „Extensiv”

Sâmbătă după-amiază, alb-albaştrii se întorc pe „Extensiv”, unde întâlnesc o echipă disperată, după startul de retur în care nu a câştigat decât un punct şi a intrat în sextetul care retrogradează. Situaţia actuală a Gazului poate fi dată exemplu de alb-albaştri atunci când cineva le reproşează jocul inestetic. Fosta echipă a lui Frăsinescu şi Bawab, care în tur ne-a învins, a avut la discreţie jocul cu Rapid, unul „de şase puncte”, pe care însă l-a pierdut. Medieşenii şi-au declarat deja de la finalul jocului cu Rapid intenţia de a juca pe viaţă şi pe moarte la Craiova. „Mergem la Craiova să nu pierdem, fiindcă ne presează situaţia din clasament” a afirmat Ciprian Petre, unul dintre veteranii Gazului. Craiova are avantajul fanilor, al moralului bun şi al unui plus de valoare, în timp ce trupa lui Dan Matei este una omogenă, majoritatea jucătorilor având cel puţin 2-3 sezoane de când joacă la Mediaş. În schimb, cu excepţia lui Vătăjelu, niciun alt jucător de bază al Ştiinţei nu a făcut parte din lot şi în campionatul trecut. Astfel, Craiova trebuie să se ridice cel puţin la nivelul ambiţiei oaspeţilor, întrucât nu va putea face diferenţa prin mijloace tehnice pe terenul de pe „Extensiv”.