Mircea Geoană anunţă înfiinţarea Partidului Social Românesc (PSR)

0
332

Senatorul Mircea Geoană a anunţat că în cadrul Biroului Naţional de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înfiinţarea unui nou partid de stânga, Partidul Social Românesc, ca răspuns la ”grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta”.

”Astăzi, 9 martie 2015, în cadrul sedinţei săptămânale a Biroului Naţional de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înfiinţarea unui nou partid de stânga, cu denumirea Partidul Social Românesc (PSR)”, se precizează într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX. Potrivit lui Mircea Geoană, Partidul Social Românesc este ”un răspuns la grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta care a decis să abandoneze electoratul de stânga din România”.

El mai arată că PSR sprijină munca, creând condiţii de afirmare şi succes în viaţa fiecărui român, indiferent de locul, clasa sau grupul social din care fac parte şi că va declanşa un război împotriva sărăciei, marginalizării şi excluziunii sociale cu scopul declarat de a crea o noua voce şi o nouă politică economică a clasei de mijloc.”PSR este duşmanul declarat al inegalităţilor şi al efectelor negative ale polarizării sociale, cât şi un aprig apărător al drepturilor angajaţilor din sectorul public şi privat. PSR va repune în centrul societăţii munca, cinstea şi demnitatea fiinţei umane, înlocuind corupţia, minciuna, impostura şi pseudo-cultura, ce domină spaţiul şi discursul public. România are nevoie de talentul şi priceperea tuturor cetăţenilor români, indiferent unde trăiesc şi muncesc, în ţară sau în străinătate”, se mai menţionează în comunicat.