Ministrul Educației: Peste 2 milioane de cereri înregistrate pentru orele de religie

0
334

Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat, pentru Agerpres, că până ieri la ora 12.00 erau înregistrate în sistemul informatic 2.082.476 de cereri pentru participarea la orele de religie, ceea ce înseamnă 88,06% din baza de raportare. „Separat de raportarea elevilor din clasele I – a XII-a avem raportarea pentru clasa pregătitoare. Astăzi (n.r. – ieri), până la ora 12.00, au fost înregistrate 137.293 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, din care numărul celor ce au optat pentru participarea la orele de religie este de 128.300, aceasta însemnând un procent de 93,45%”, a precizat ministrul. Ieri s-a finalizat procesul de înregistrare a opțiunilor privind disciplina religie.