Turcia nu va trimite trupe împotriva SI în Irak sau Siria

0
353

Premierul  Ahmet Davutoglu a anunţat că Turcia nu va participa la operaţiuni împotriva grupării Statul Islamic în Irak sau Siria, dar va susţine autorităţile de la Bagdad în lupta împotriva jihadiştilor. „Turcia nu va participa la un conflict armat în Irak sau Siria. Vom susţine ofensiva la Mosul, dar nu ne vom implica direct în lupte”, a declarat Davutoglu. Turcia a trimis marţi în Irak material militar destinat forţelor irakiene care încearcă să preia controlul asupra oraşului strategic Tikrit, fiind prima participare concretă la coaliţia internaţională antijihadistă. Potrivit unei surse militare de la Ankara, acest material nu include şi arme. Şeful guvernului islamo-conservator turc a subliniat, de asemenea, că ţara sa doreşte „diminuarea riscului la graniţa” cu Irakul şi Siria, unde jihadiştii deţin importante zone din vara trecută. „Nu dorim ameninţare teroristă la graniţele noastre”, a subliniat Davutoglu. Turcia a fost îndelung criticată pentru sprijinul acordat grupărilor rebele cele mai radicale în războiul împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.