Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Jiu

0
417

În ultimii ani, inundaţiile au provocat mari necazuri localităţilor aflate în apropierea cursurilor de apă ce brăzdează Bazinul Hidrografic Jiu. Din cauza schimbărilor climatice la care asistăm, construcţiile hidrotehnice executate în anii ’70 sunt, în multe situaţii, depăşite. În aceste condiţii, o reactualizare, conformă cu realitatea din teren, era necesară. Iar acest lucru se întâmplă, în prezent, pe  digurile de pe râul Jiu, în sectorul Rovinari – Văleni, unde, printr-un proiect implementat de Administraţia Naţională „Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă Jiu, cu o valoare de aproape 23 de milioane de lei, se realizează lucrări de apărare împotriva inundaţiilor.    

Ca urmare a precipitaţiilor abundente şi a căderilor de zăpadă din anii anteriori, coronamentul digului de pe malul stâng al râului Jiu, în sectorul Rovinari – Văleni, a fost afectat, prezentând tasări, şei şi denivelări pe toată lungimea lui. Având în vedere că nu mai fuseseră executate lucrări anterioare, era necesară refacerea coronamentului digului, prin aducerea sa la cota de proiectare, în vederea asigurării continuităţii liniei de apărare. Potrivit reprezentanţilor ABA Jiu, investiţiile realizate vor conduce la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii populaţiei şi vor asigura o creştere economică viitoare a zonei.

Digul va fi supraînălţat

Pe sectorul Rovinari-Văleni se realizează mai multe tipuri de lucrări. Printre acestea, supraînălțarea digului existent prin realizarea umpluturilor, la cota proiectată, după decopertarea stratului vegetal şi pregătirea stratului de fundare. Digul supraînălţat va avea lăţimea la coronament de 4 m, iar panta taluzului exterior 1:2.0. Malul albiei minore va fi protejat pe toată lungimea propusă cu un pereu uscat din piatră brută de 30 cm grosime, ce se sprijină pe un anrocament din piatră brută, fundat pe o saltea de susţinere. Lungimea totală a consolidării este de 400 m şi este amplasată pe tronsonul Plopşoru – Văleni, pe malul stâng al râului Jiu. Pentru a împiedica pătrunderea apelor mari dinspre râul Jiu în incinta apărată şi pentru scurgerea gravitaţională a apelor meteorice au fost prevăzute nouă subtraversări prin dig. Tot prin acest proiect se vor realiza 22 de borne kilometrice pentru urmărirea comportării digului în timp şi se vor monta 8 bariere pentru a interzice circulaţia pe coronament. Digurile vor fi supuse reabilitării pe o lungime de 11,7 kilometri.

În prezent se lucrează în două puncte, respectiv pe tronsonul Roşia –Vlăduleni pe malul drept al râului Jiu şi pe tronsonul Plopşoru –Văleni în zona localităţii Strâmba-Jiu.

Lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul lunii noiembrie

Proiectul implementat de Administraţia Naţională „Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu – „Aducerea la clasă de importanţă a digurilor de pe râul Jiu, pe sectorul Rovinari – Văleni, judeţul Gorj” – este co-finanţat din Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu” 2007-2013, Axa prioritară 5 – „Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc”, Domeniu major de intervenţie 1 – „Protecţia împotriva inundaţiilor”. Durata de implementare a proiectului este de 36 luni, respectiv până la data de 31 decembrie a.c. Valoarea totală a proiectului este de 22.999.473 lei cu TVA, din care contribuţia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune este de 16.769.532 lei și 6.229.941 lei contribuţia de la Bugetul de Stat.

Obiectivul general al proiectului constă în contribuirea la un management sustenabil al inundaţiilor, în cele mai vulnerabile zone, prin implementarea de măsuri preventive. „Este un proiect foarte important care se află deja în execuţie. Stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 40 la sută. Deşi termenul de finalizare este 31 decembrie, noi estimăm că până la sfârşitul lunii noiembrie lucrările vor fi gata. Asta şi pentru că, din cauza condiţiilor hidro-meteorologice, de obicei, în ultima lună a anului nu se poate lucra”, a declarat Marin Tălău, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu.