Alb-albaştrii se obişnuiesc cu „sinteticul”, la Slatina

0
350

Ieri după-amiază, alb-albaştrii şi-au început ciclul săptămânal de pregătire, cu un antrenament în cadrul bazei „Ion Oblemenco”. Câte o singură şedinţă de pregătire este programată în fiecare zi din săptămână, cu excepţia celei de astăzi, când, de la ora 14, alb-albaştrii vor disputa un meci amical cu FC Olt Slatina. Meciul se va desfăşura pe terenul sintetic din cadrul complexului „1 Mai”, pentru ca băieţii lui Cârţu şi Săndoi să se acomodeze cu suprafaţa artificială, pe care vor juca la Chiajna. În Bănie nu există deocamdată un teren sintetic de dimensiuni normale. Dacă alb-albaştrii se vor deplasa în week-end în Ilfov, pentru meciul cu Viitorul, Slatina va disputa pe teren propriu derby-ul Olteniei din seria a doua, cu CSM Rm. Vâlcea. Fosta echipă a lui Nicuşor Bancu a început foarte bine returul, învingând în deplasare pe CS Mioveni, scor 1-0, gol marcat de Curtuiuş. În sezonul trecut, Universitatea Craiova a câştigat contra celor de la FC Olt toate cele 4 meciuri directe, din sezonul regulat şi din play-off, scorurile fiind: 2-1, 4-1 şi de două ori 1-0.