Craiova: Fostul director și contabila șefă de la Imprimeria Oltenia trimiși în judecată de DNA Craiova

0
349

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților GHEORGHIŢĂ ŞTEFAN COSMIN, director al Sucursalei Imprimeria „Oltenia” din cadrul Companiei Naționale a Imprimeriilor “Coresi” SA și POPA-FLOREA IONICA-FLORI, şef Compartiment contabilitate, salarizare şi personal în cadrul aceleiaşi instituții, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prejudiciul creat de cei doi fiind de peste 100.000 lei. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Dolj.

Amănunte în ediția print a cotidianului nostru de mâine.