Autorul tentativei de jaf de la Asociaţia de Proprietari nr. 22 a fost prins

0
345

Bărbatul care a înjunghiat-o, vineri, pe casiera Asociaţiei de Proprietari nr. 22 Eroilor din Craiova a fost prins de poliţişti. Craioveanul, în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă, iar ieri după-amiază a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă la tâlhărie calificată. Se pare că avea nevoie de bani pentru a-şi plăti chiria şi de aceea a vrut să jefuiască Asociaţia.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că, în urma activităţilor specifice desfăşurate, echipa complexă de investigaţii formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul de Investigaţii Criminale – şi Secţiei 3 Poliţie Craiova, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciul Criminalistic, au reuşit să-l identifice pe autorul tentativei la infracţiunea de tâlhărie calificată comisă vineri asupra Paulei Piţigoi, de 60 de ani, din Craiova, casier la Asociaţia de Proprietari nr. 22 Eroilor, din Craiova. Oamenii legii au stabilit că autorul se numeşte Alexandru Lucian Neacşu, de 30 de ani, din municipiul Craiova, acesta fiind prins şi reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă după-amiază.

Din investigaţiile poliţiştilor şi după audierea autorului s-a stabilit că, vineri, Neacşu, înarmat cu un cuţit, s-a dus la sediul Asociaţiei, iar când a fost sigur că femeia este singură a intrat şi s-a apropiat de ea, spunându-i că vrea să achite întreţinerea pentru un apartament. I-a cerut apoi să-i dea toţi banii, iar când Paula Piţigoi i-a spus că nu are, a sărit la ea cu cuţitul. Femeia a ţipat, s-a zbătut, astfel că, după ce a înjunghiat-o bărbatul a fugit, fără să ia ceva şi a ascuns cuţitul. Acesta cunoştea zona pentru că a locuit în cartierul Valea Roşie, iar acum stă cu chirie în „George Enescu”, nu are nici un fel de venituri, şi a spus că avea nevoie de bani să-şi achite chiria, de aceea a încercat să o jefuiască pe casieră.

„Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore fiind introdus în arestul IPJ Dolj, urmând să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Ieri după-amiază, instanţa a dispus arestarea preventivă pe 30 de zile a lui Neacşu, care s-a întors în arestul IPJ Dolj.